ACTUALITATE 3 mai 2021

Municipiul Sfântu Gheorghe iese oficial din scenariul roşu al pandemiei

de Iulia Drăghici - Taraș | 1252 vizualizări

Marţi se redeschid restaurantele la interior, dar şi cinematograful şi sălile de spectacole

Având în vedere scăderea ratei de incidenţă sub 3 cazuri la mia de locuitori, Municipiul Sfântu Gheorghe va ieşi oficial de marţi din scenariul roşu al pandemiei.

Acest lucru înseamnă că restaurantele vor putea funcţiona din nou la interior, cu o capacitate redusă la 30%. De asemenea, Cinema Arta se va putea redeschide pentru public, la fel şi sălile de spectacole, tot cu o capacitate redusă.

Rata de incidenţă în Sfântu Gheorghe a scăzut constant în ultimele zile, ajungând luni, 3 mai, la 2,36 cazuri la mia de locuitori, cel mai scăzut nivel de la începutul lunii martie încoace.

Pentru ca rata să scadă şi mai mult, e nevoie în continuare ca locuitorii să respecte măsurile de protecţie: igiena mâinilor, purtarea măştii şi păstrarea distanţei faţă de alte persoane.

De asemenea, cei care doresc să se vaccineze anti-COVID o pot face în continuare la centrele deschise în Sfântu Gheorghe, programările fiind posibile pe https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/. În cele trei centre de vaccinare din oraş sunt disponibile peste 1800 de locuri libere cu vaccin Pfizer şi Moderna.

Sursa: Comunicat de presă Primăria Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.