ACTUALITATE 1 iulie 2009

Modernizări la uzina de apă

de Covasna Media | 800 vizualizări
Uzina de apă din Sfântu-Gheorghe va fi implicată în curând în două proiecte de anvergură, unul prin care va fi modernizat sistemul de monitorizare a pompării şi captării apei, şi altul privind dozarea automată a clorului în reţeaua de distribuţie a apei.

Uzina de apă din Sfântu-Gheorghe va fi implicată în curând în două proiecte de anvergură, unul prin care va fi modernizat sistemul de monitorizare a pompării şi captării apei, şi altul privind dozarea automată a clorului în reţeaua de distribuţie a apei.

Aparat bun de casat

În prezent, monitorizarea pom pării şi captării apei se face electronic, printr-un aparat care funcţionează din anul 1994 şi iniţial ar fi trebuit să fie scos din folosinţă după zece ani. Acum, conducerea uzinei nici nu mai găseşte piesele de schimb pentru el, ultima dată ele fiind aduse tocmai din Taiwan. În plus, dacă aparatul se opreşte, specialiştii de la uzină trebuie să dea fuga pe câmp dacă e vreo problemă.

„Comisia pentru caietul de sarcini a fost întocmită şi acesta va fi înaintat conducerii GospCom pentru aprobare, licitare, identificarea fondurilor şi începerea lucrărilor. Proiectul privind dozarea clorului este gata şi urmează să avem şi caietul de sarcini”, a spus şeful Uzinei de Apă, Butyka Elemer. Potrivit managerului de dezvoltare al GospCom, Kato Bela, valoarea primei investiţii este de 168.000 de lei, iar la a doua 30.000 de lei, din resurse proprii.

Cele două proiecte au efecte pozitive asupra îmbunătăţirii calităţii apei potabile care ajunge în casele consumatorilor. Managerul de calitate a apei, Szanto Zsuzsa, spune că apa din Sfântu-Gheorghe este în regulă din punctul de vedere al calităţii şi nu mai poate fi îmbunătăţită la ieşire, dar problemele de care se plâng uneori cetăţenii sunt cauzate de lucrări de reparaţii neautorizate, variaţii ale presiunii apei din conducte sau dacă se lucrează undeva şi se schimbă viteza apei, făcând ca depunerile de pe conducte să se antreneze şi să apară apa tulbure.

„La acestea încercăm pentru a preveni să facem spălări de conducte pe diferite zone, prin hidranţii stradali“, a spus aceasta. În prezent, uzina de apă captează şi tratează apa din 57 de puţuri săpate la adâncime şi trei surse de izvor, în amonte de Şugaş-Băi.

Purtătorul de cuvânt al GospCom, Honcz Laszlo, a explicat că apa trece prin anumite procese tehnologice care au loc în uzină, începând cu captarea, aducţiunea la staţie, tratarea într-o staţie în uzină, aducţiunea la rezervoare, înmagazinarea şi apoi distribuirea în reţea.

Pierderi de 38%

Din cauza vechimii conductelor din oraş, pierderea de apă se ridică la 38%, cu toate acestea reprezentanţii Uzinei spunând că suntem pe ultimul loc din ţară în ce priveşte aceste pierderi.

„Eforturile de înlocuire a conductelor au loc anual, câte 2 km, plus extinderi, dar lungimea totală a reţelei de distribuţie este foarte mare, de 120 de km”, a spus Kato Bela. Din pierderile de apă o parte se datorează şi unor intervenţii ale pompierilor, atunci când este cazul, sau unor lucrări de spălări.

Unele conducte de apă din oraş sunt vechi şi de o sută de ani dar încă rezistă, iar în zona Şugaş Băi există un rezervor de 450 de mc care are această vârstă.

Ana Sidon

Teme articol: apa modernizari clor
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Ariel, 3 iulie 2009
si pierderile de pe retea cine le suporta?
criss, 2 iulie 2009
ai dreptate , de acum te pisi nisip, au bagat o solutie de spart pietrele. Oricum sa ne multumim ca nu baga var s.a. ca am face direct balast :)
contele Tampa, 2 iulie 2009
era si timpul sa se faca ceva in privinta asta.m-am cam saturat sa ma pis pietre :D
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.