Mobila din lemn masiv, în tendinţele anului 2014
Mobila din lemn masiv revine la modă în acest an, iar tendinţa producătorilor de mobilier este de a pune în valoare şi defectele naturale ale lemnului, spune Pal Zsuzsanna, organizatorul Târgului internaţional de industrie a lemnului şi exploatări forestiere Expowood.
Pal Zsuzsanna a declarat că trendurile pieţei sunt dictate de marile companii care se prezintă la începutul fiecărui an la Târgul Internaţional de Mobilă de la Köln, unul dintre cele mai mari din domeniu, iar anul acesta revine la modă lemnul masiv.
„Tendinţa este de a valorifica inclusiv lemnul care prezintă defecte, anomalii, neregularităţi naturale, atacuri ale insectelor, clasificat până acum neutilizabil în industrie. Se concepe un nou design pentru mobilier, se introduce, spre exemplu, şi inima roşie a fagului (o coloraţie de la roşu deschis până la brun a părţii centrale a buşteanului, cu un contur neregulat - n.r.) care nu era folosită şi care acum se consideră ceva inedit. (...) Introducerea lemnului de slabă calitate în mobilier înseamnă şi un preţ mai redus. Probabil că piaţa caută ceva mai ieftin şi de aceea producătorii au găsit această soluţie, au introdus o nouă concepţie, un nou design, arătând că anomaliile lemnului pot, prin aspectul lor, da valoare”, a declarat Pal Zsuzsanna.
Specialiştii în design interior spun că anul 2013 a fost un an al „minimalismului”, caracterizat prin linii drepte ale mobilierului şi accente puternice de culoare, iar schimbarea pe care o aduce acest an constă în înlocuirea liniilor drepte cu cele clasice, curbate şi culori naturale, apropiate lemnului. La mare căutare va fi anul acesta mobilierul masiv şi cel vintage, fiind suficientă o singură astfel de piesă, un fotoliu sau un birou, în jurul căruia se va construi restul decorului, chiar în combinaţie cu piese moderne care le vor scoate în evidenţă valoarea.
Pal Zsuzsanna e de părere că şansele micilor întreprinzători privaţi din industria mobilei de a se menţine pe piaţă depind în mare măsură de inventivitatea lor, dar şi de capacitatea de a coopera. Un model de succes, spune ea, sunt clusterele profesionale prin intermediul cărora aceştia pot depune proiecte comune de finanţare, se pot tehnologiza şi pot obţine comenzi mai mari.
„Important pe această piaţă e să fii inventiv, să reuşeşti mereu să aduci noutăţi, să ai ceva deosebit de oferit, pentru că piaţa mereu doreşte ceva nou, ceva altfel, ceva la modă. Atunci ai de lucru. (...) Eu sunt vicepreşedinta clusterului Regiofa din Odorheiu Secuiesc şi am reuşit să obţinem o finanţare pentru întărirea şi promovarea ideii de cluster şi văd o oportunitate importantă de a obţine comenzi pentru membrii clusterului prin întărirea activităţii de marketing”, a mai spus Pal Zsuzsanna.
Potrivit acesteia, ediţia din acest an a Târgului internaţional de industrie a lemnului şi exploatări forestiere Expowood, ce va avea loc în perioada 28-31 mai la Sala Roman din Braşov, va reuni aproape o sută de expozanţi din domeniu.
„Târgul va avea ca motto 'Adaugă valoare lemnului' şi are ca imagine un trenuleţ din lemn care transportă produse prelucrate şi un vagon cu buşteni desprins rămânând pe loc. Prin aceasta dorim să evidenţiem importanţa prelucrării lemnului în ţară, să dăm plusvaloare aurului verde de care beneficiem şi să nu-l exportăm sub formă de buşteni. Cu alte cuvinte, aşa cum spunea un coleg, să exportăm lemnul prelucrat, în cutii şi nu în coajă”, a conchis aceasta.
În cadrul târgului vor fi prezentate cele mai noi tehnologii, utilaje, maşini, echipamente, instalaţii, componente, materiale şi accesorii din industria lemnului, vor fi organizate forumuri, prezentări şi conferinţe de specialitate, prin urmare va fi locul de întâlnire al oamenilor de afaceri şi clienţilor care doresc să fie la curent cu tendinţele şi noutăţile din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului.