Mitingul de la Hotel Montana a fost amânat
Salariații de la Hotelul Montana din staţiunea Covasna au renunțat, deocamdată, la acțiunea de protest plănuită pentru vineri, 22 noiembrie.
Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat că decizia a fost luată ca urmare a faptului că se încearcă găsirea unor soluții amiabile cu conducerea societății ce administrează Hotelul, SC Sind Tour Trading SRL. În plus, există, se pare, și alte motive întemeiate de amânare și anume lipsa timpului necesar organizării unui miting autorizat conform prevederilor legale.
„Totuși, văzând că se fac presiuni asupra salariaților acestei societăți, Sanitas Covasna a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea efectuării unui control. Și considerăm în continuare că este rușinos cea ce se întămplă la Hotelul Montana, societate aflat în patrimoniul CNSLR Frăția”, a mai spus Neagovici.
Salariații de la Hotelul Montana din stațiunea Covasna intenționau să organizeze pe 22 noiembrie un miting de protest în fața Hotelului, invocând lipsa de comunicare din partea administratorului SC Sind Tour Trading SRL. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că nici până în urmă cu câteva zile SC Sind Tour Trading SRL nu a încheiat un protocol cu salariații, în vederea garantării locurilor de muncă și acordării unei indemnizații de 75% pe perioada de extrasezon a iernii, în care nu se va lucra.