Mirosul pestilențial din Sfântu Gheorghe, o enigmă încă neelucidată
În ultima perioadă, disconfortul locuitorilor din Sfântu Gheorghe, care au de îndurat circulația anevoioasă de pe străzile tot mai aglomerate din cauza numărului mare de reparații și asfaltări care se desfășoară concomitent, a fost dublat de un miros greu și dur, ca de hazna, care deși deranjează pe toată lumea nu se știe de unde provine.
O posibilă explicație ne-a fost oferită de managerul orașului, Czimbalmos-Kozma Csaba, în opinia căruia cel mai probabil duhoarea vine de la canalizările orașului prin care nu mai circulă apa, din cauza timpului secetos. „Singurul motiv ar putea fi seceta din cauza căreia canalizările primesc mult mai puțină apă. Canalizările pluviale în mod normal sunt în permanență „spălate” de apă, dar acum canicula nu mai permite acest lucru. Deocamdată doar suspectăm că aceasta ar putea fi cauza, însă încercăm să aflăm cât de curând care este sursa care generează acest miros”, ne-a spus Czimbalmos-Kozma Csaba.