ACTUALITATE 26 octombrie 2014

Ministrul Agriculturii îi îndeamnă pe fermieri să solicite subvenţie pentru achiziţionarea de juninci

de Agerpres | 504 vizualizări

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a efectuat sâmbătă o vizită în judeţul Covasna, i-a îndemnat pe fermieri să cumpere juninci pentru îmbunătăţirea materialului genetic al animalelor, menţionând că Guvernul subvenţionează 50% din costuri.

Potrivit ministrului Agriculturii, subvenţia se cifrează la 5.000 de lei pe cap de animal de rasă, iar fermierii care vor să beneficieze de acest ajutor pot depune dosarele până pe data de 10 noiembrie a.c. Daniel Constantin a declarat că Guvernul oferă, astfel, o mână de ajutor fermierilor pentru a putea creşte numărul şi performanţele animalelor şi a putea accesa mai uşor fondurile puse la dispoziţia lor prin diverse programe. În acelaşi scop, Guvernul va subvenţiona şi achiziţionarea de berbecuţi pentru reproducţie din rase specializate

Ministrul Agriculturii a spus că subvenţiile în sectorul zootehnic şi vegetal vor creşte semnificativ în perioada 2015-2020, însă şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că ţara noastră continuă să fie 'un exportator de materie primă', prin urmare pe viitor vor fi stimulate mai mult investiţiile pe partea de procesare şi de 'integrare a producţiei'.

Daniel Constantin a afirmat că ministerul pe care îl conduce va căuta soluţii pentru a-i ajuta pe fermierii care au avut pierderi din cauza bolii limbii albastre, menţionând că cei mai afectaţi nu au fost crescătorii de bovine, ci cei de ovine care exportau în ţările arabe.

Fermierii s-au plâns de preţul mic de achiziţie a laptelui şi au solicitat scăderea TVA la lapte şi produsele din lapte, însă ministrul Agriculturii le-a spus că, deşi măsura este dorită de Guvern, o decizie va putea fi luată doar după evaluarea corectă a impactului asupra bugetului de stat.

Daniel Constantin a vorbit şi despre ajutoarele de care ar putea beneficia cultivatorii de cartofi începând de anul viitor, propunerea fiind de 960 de euro pe hectar la cartofii de sămânţă şi 760 de euro pe hectar la cartoful de consum.

El a afirmat că una dintre cele mai importante realizări ale Ministerului Agriculturii în mandatul său este faptul că subvenţiile s-au plătit la timp, în acest an APIA trimiţând deja în conturile fermierilor sumele aferente suprafeţelor cultivate.

Vizita ministrului Agriculturii în judeţul Covasna a vizat localităţile Sita Buzăului şi Zagon, unde există asociaţii puternice ale crescătorilor de animale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.