ACTUALITATE 9 martie 2010

Miei mai mici și mai scumpi

de Covasna Media | 427 vizualizări
Dacă mieii aduşi din Australia sau Noua Zeelandă vor costa în jur de 30-40 de lei/kg, mieii autohtoni vor ajunge şi ei la 20-25 de lei/kg 10mar2010-mieiSărbătorirea Paștelui mai devreme face ca anul acesta mieii să fie nu numai mai mici, dar și mai scumpi, având în vedere că oferta este mai scăzută și crescătorii au cheltuieli și așa mari să îi ducă în piețe. Potrivit directorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), dr. Siko Barabas Sandor, punctele de tăiere se autorizează pentru săptămâna dinaintea Paștelui, la solicitarea primăriilor

Dacă mieii aduşi din Australia sau Noua Zeelandă vor costa în jur de 30-40 de lei/kg, mieii autohtoni vor ajunge şi ei la 20-25 de lei/kg

10mar2010-mieiSărbătorirea Paștelui mai devreme face ca anul acesta mieii să fie nu numai mai mici, dar și mai scumpi, având în vedere că oferta este mai scăzută și crescătorii au cheltuieli și așa mari să îi ducă în piețe.

Potrivit directorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), dr. Siko Barabas Sandor, punctele de tăiere se autorizează pentru săptămâna dinaintea Paștelui, la solicitarea primăriilor, acolo unde vor fi condiții corespunzătoare. La sacrificare, mielul trebuie să fie identificat cel puțin cu o crotalie și să aibă actele în regulă, iar pentru Târgu-Secuiesc și Sfântu-Gheorghe, unde mieii ajung și în piețe, comercianții trebuie să se prezinte la medicul veterinar de circumscripție.

N-au avut timp să se îngraşe

Anul acesta, mieii nu prea au avut timp să se îngrașe și ciobanii estimează un preț mai ridicat la carnea de miel, de aproximativ 20 – 25 de lei pe kilogram, față de 17 lei anul trecut.

„De obicei, Paștele cădea după mijlocul lunii aprilie, iar un miel poate lua în două săptămâni cel puțin 3 kilograme în plus. Acum toți mieii vor fi mici, una e să fie toți de 15 kg, și alta ca cei mai grași să aibă 10 – 12 kg, cât are un miel onorabil”, spune un cioban care apreciază că prețul va fi unul foarte mare în acest an.

George Simon, care crește 600 de oi în apropiere de Sfântu-Gheorghe, a afirmat și el că mieii din acest an sunt slăbuți și sub 7 kg nici nu merită să îi tai. El spune că prețul se va situa probabil undeva în jurul a 20 de lei pe kilogram, cu aproape 5 lei mai mult decât anul trecut.

„Anul acesta am 500 de miei, de obicei vând 60 – 70 în preajma Paștelui”, a precizat Simon.

Ne furăm singuri căciula

Nu este de neglijat nici oferta din supermarket-uri, care fac concurență mieilor autohtoni. Sunt însă și cazuri când crescătorii vând mieii pentru export și de acolo ei se întorc la noi în magazine, la prețuri mult mai mari.

Nimic nu se compară însă cu mielul crescut la stâna tradițională și proaspăt tăiat. Potrivit lui George Simon, mieii din magazin sunt tăiați de o săptămână sau mai mult, pe când cel de la crescător e proaspăt.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.