Interviu cu McHH (Ráduly Ioan-Marian), un hip-hoper din Sfântu Gheorghe

La numai 22 de ani, Ráduly Ioan-Marian, pe numele său de scenă McHH, are o poveste de viaţă interesantă pe care a dorit să ne-o povestească, atât din nevoia de a-şi împărtăşi experienţele, cât şi din dorinţa de a trage un semnal de alarmă în privinţa direcţiei înspre care se îndreaptă lucrurile în ţara noastră, în care tinerii îşi găsesc din ce în ce mai greu calea spre reuşită. Îndrăgostit de hip-hop, Marian a reuşit să capteze atenţia publicului prin mesajele pe care le transmite, dar şi prin perseverenţa cu care a continuat să meargă mai departe.

Vorbind despre realizările de până acum, el spune: „Muzica mea a trecut peste graniţele judeţelor şi, astfel, am ajuns să fiu apreciat de diferiţi oameni, din diverse oraşe. Astăzi, statistica online a pieselor mele lansate oficial a atins cifra de aproape 1,7 milioane de vizualizări pe YouTube şi aproximativ 7.000 de fani activi pe Facebook. Cel mai important lucru este faptul că mereu am fost atras de scenă, iar în anul 2014 am ajuns în finala „Battle MC Romania”. Datorită muzicii, am ajuns să cunosc artişti foarte mari din industria muzicală şi chiar să lucrez cu unii dintre ei.”

Dincolo de talentul său, Marian are un destin interesant, pe care, în ciuda vârstei încă fragede, şi l-a asumat şi despre care vorbeşte cu deschidere şi relaxare, fără să îşi plângă de milă şi fără să aştepte compasiune. A trăit într-o familie în care neînţelegerile şi certurile erau la ordinea zilei. Astfel, ca să scape de tensiunile permanente dintre părinţi, micuţul Marian se refugia în muzică, aceasta devenindu-i terapeut şi singurul prieten de suflet. În timp, la îndemnul fratelui mai mare, Marian s-a hotărât să treacă de la statutul de ascultător la cel de artist. A fost greu, dar primii paşi i-a făcut deja şi poate spune că este la începutul unei cariere care promite. În prezent, el munceşte în Anglia, unde încearcă să strângă bani ca să-şi ducă mai departe visul început. Pe lângă job, el face în continuare muzică. Într-un interviu online, ne-a vorbit cu deschidere şi simplitate despre ce înseamnă muzica pentru el, despre cum îşi imaginează viitorul şi despre neajunsul de-a te fi născut în Sfântu Gheorghe şi, implicit, în România.

– Mărturisesc că a fost un fel de şoc pentru mine să văd că în prezentarea ta vorbeşti despre familia pe care ai avut-o, expunând cu atâta lejeritate problemele cu care te-ai confruntat.

– Hmm... nu ştiu de ce am făcut-o, probabil pentru că a fost cel mai important segment din viaţa mea şi datorită lui sunt ceea ce sunt azi. Asta cred.

– Poţi să ne dai câteva detalii?

– Despărţirea părinţilor mei m-a făcut să mă înclin total spre muzică, pentru că de fiecare dată când erau certuri în familie, singurul lucru care mă ajuta să trec peste ele era muzica. Când s-au despărţit ai mei, deşi aveam o vârstă fragedă, mi-am dat seama că nu voi mai avea ocazia unei familii şi de-asta mi-am înlocuit tatăl cu muzica. Ea m-a învăţat să fiu bărbat.

– Ce gen de muzică ascultai?

– Cel mai mult hip-hop, însă mă regăseam şi în rock.

– Şi cum ai ajuns să treci de la postura de ascultător la cea de interpret? Cum ţi-ai dat seama că ai talent? Cine te-a încurajat?

– Sincer, nu ştiu de ce m-am apucat. Mi-am dat seama de faptul că atunci când ascultam muzica asta treceam peste orice. Apoi am zis să încerc să o şi fac, aveam filme... filme de băiat de cartier, chestii de-astea de copii :)). Apoi fratele meu se pricepea şi el cât de cât la muzică. L-am rugat să mă ajute şi să-mi dea sfaturi.

– Şi numele de scenă cum ţi l-ai ales?

– Fratele meu mi-a zis: „Pune-ţi McHH”. „McHH?! De la ce?” – am întrebat eu. „De la Master of Ceremony Hip-Hop” – mi-a răspuns el. Am acceptat imediat. Să fiu maestru de ceremonii hip-hop suna perfect pentru mine. Era de rang înalt.

– Şi acum ce faci concret?

– Acum sunt în Anglia, am venit să strâng bani de un studio, vreau să îmi fac treaba şi o s-o fac aşa cum mi-am impus.

– În Anglia faci muzică sau munceşti altceva?

– Din muzică e greu să faci bani, e foarte foarte greu. Mai ales din muzica asta. Însă se poate. Deocamdată nu fac bani din muzică, însă fac muzică. E cu mine oriunde, non-stop mi se învârt în cap rime şi abia aştept să-mi ajungă sculele noi pe care mi le-am comandat de pe net – microfon, stativ, filtre etc. să pot lucra mai mult. Eu sunt adeptul zicalei „Nu lucra pentru bani, lasă banii să lucreze pentru tine!”, dar nu vreau să intru în detalii. Oricum, banii i-am făcut mereu cinstit. Îmi place să stau departe de probleme.

– Înţeleg că tu îţi scrii şi versurile. Care este tema ta preferată?

– Sincer, nu cred că am o temă preferată, am diferite stări. De exemplu, când am început să fac muzică, mergeam pe tema sărăciei, a necazurilor, pentru că atunci treceam prin asta. Acum prefer să cânt despre fericire, iubire fiindcă prin astea trec acum. În orice caz, pot să spun că am fost mereu vocea oamenilor de rând. Repet, nu cred că am o temă preferată, totul depinde de starea pe care o am.

– Ai susţinut vreodată concerte?

– Desigur, altfel nu aş fi ştiut ce înseamnă să te conectezi cu adevărat la public. Lumea m-a apreciat mereu, chiar mulţi din Sfântu Gheorghe mă respectă şi mă ascultă, însă au fost şi critici. Dar mai e o vorbă în care cred: „Nu cunosc reţeta succesului, dar ştiu că reţeta eşecului este să te placă toată lumea”.

– Şi de cât timp ai plecat în Anglia? Cum se vede Sfântu Gheorghe de acolo?

– Am plecat la începutul anului. Cât despre oraş, încă nu ştiu dacă vreau să mă întorc. Este locul în care m-am născut, e adevărat, dar oportunităţile pe care le oferă sunt foarte slabe. Mereu am avut impresia că la noi sunt foarte mulţi oameni talentaţi, dar nu există conexiune între ei.

– Şi care ar fi impedimentul? Ce anume îi împiedică să se apropie?

– La noi, tinerii se ceartă pe tot felul de subiecte tâmpite, în loc să se conecteze şi să-şi facă treaba. În plus, se lasă influenţaţi şi descurajaţi de tot felul de negativisme. Primul lucru pe care îl auzi când îţi propui să faci ceva este: „Nu, aici nu se poate!” De parcă alte oraşe au ce?

– Dar tu de ce-ai plecat? N-ar fi fost un act de curaj să rămâi şi să demonstrezi că se poate?

– Ar fi fost, dar acest act de curaj m-ar costa foarte mulţi bani, deoarece am trecut de stagiul „faci muzică în dormitor”. Acum îmi trebuie sunet de calitate. Iar dacă rămâi doar la tine în oraş nu îţi depăşeşti nivelul şi asta nu e bine. În orice caz, doresc să punctez faptul că nu am plecat din Sfântu, sunt doar într-un fel de vacanţă.

– Dar conflictele interetnice sunt un impediment în Sfântu Gheorghe? Crezi că un tânăr maghiar ar avea mai multe şanse să se dezvolte aici?

– Un tânăr maghiar ar avea poate mai multe şanse în spaţiul secuiesc şi în afara graniţelor ţării. Mie conflictul ăsta cu românii şi maghiarii mi se pare o mare tâmpenie. Se crede că cineva dă comanda X contra Y, iar noi o urmăm. De parcă noi am fi proşti. Mereu m-am întrebat dacă nu cumva lucrurile nu ar evolua mult mai bine dacă toţi am fi uniţi. Fără prejudecăţi, eu vă mărturisesc că am întâlnit maghiari care fac o treabă foarte bună şi chiar am avut şansa să cânt alături de un beatboxer maghiar. A ieşit un super freestyle!

– Vorbeşti maghiara?

– Nu vorbesc maghiara, dar mi-ar fi prins bine să o fac. Deşi tatăl meu e ungur, nu am reuşit să prind o boabă de la el. Plus că la noi în şcoli copiii sunt separaţi. Cum să fi învăţat maghiară dacă am stat numai printre români?

– Dacă ar sta în puterea ta să schimbi ceva într-o zi în Sfântu Gheorghe, ce ai schimba?

– Hotelul Bodoc. Glumesc! Probabil i-aş face pe tineri să înţeleagă că de ei depinde tot. Dar asta e greu. Oricum, eu abia reuşesc să mă schimb pe mine, ce să mai încerc cu alţii?

– Dar ai schimbat ceva la tine până acum?

– Modul de gândire. E cel mai important. Înainte voiam să fiu altcineva, acum vreau să fiu eu şi se pare că reuşesc. Asta-i cea mai bună schimbare. E greu să fii ca cineva care s-a realizat, dar e şi mai greu să fii tu însuţi.

– Cine ţi-ai fi dorit să fii şi când ai conştientizat că e mai bine sa rămâi la ceea ce eşti şi să te pui în valoare pe tine cu bune şi rele?

– Voiam sa fiu ca ceilalţi artişti. Faimos... ce truc ieftin! Era să mă înşele... Apoi mi-am dat seama că faima e zero, dacă nu eşti tu cu adevărat.

– Visezi să ai succes sau faci muzica pur şi simplu? Dacă nu vei ajunge celebru ce vei face?

– Toată lumea visează la succes. Să fim serioşi! Cine nu vrea să fie cunoscut într-o lume în care se pune preţ pe imagine? Însă tind să cred că totuşi succesul nu are neapărat legătură cu faima. Eu cred că dacă eşti mulţumit de ceea ce faci, poţi considera că ai succes.