O nouă avertizare de cod portocaliu de ploi torențiale în județul Covasna
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă și în județul Covasna, în perioada 27 mai, ora 10:00 – 29 mai, ora 03:00.
În acest interval, sunt așteptate ploi abundente, care pot aduce cantități de apă între 50 și 70 de litri pe metru pătrat, iar izolat se pot înregistra valori de peste 80 l/mp.
Potrivit ANM, alături de Covasna, sub aceeași avertizare se mai află și județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Brașov, dar și zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău.
Ca măsură de precauție, noaptea trecută, autoritățile din județul Covasna au dispus evacuarea a peste 75 de gospodării din Lunca Mărcușului și Băcel, vizând aproximativ 140 de locuitori.
„Noaptea trecută, jandarmii au intervenit pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol și pentru protejarea gospodăriilor din localitățile Lunca Mărcușului și Băcel, unde mai multe locuințe au fost amenințate de ape. S-au construit diguri de protecție, iar acțiunile au contribuit semnificativ la limitarea efectelor negative ale inundațiilor.
Misiunea s-a desfășurat în condiții dificile, pe timpul nopții, însă prin efortul comun al structurilor implicate a fost posibilă protejarea vieților și bunurilor cetățenilor din zonele afectate”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna.
Situația generală la nivelul județului poate fi văzută AICI.
Sursa foto: meteoromania.ro/IJJ Covasna