METEO 22 iulie 2010

Ieri, la Sfântu-Gheorghe: Vânt de 58 de km pe oră

de Ana Sidon | 736 vizualizări
Din cauza ploii de ieri, într-o singură oră temperatura din municipiu a scăzut cu 9 grade Furtuna de ieri după-masă din Sfântu-Gheorghe a trecut fără incidente sau probleme majore, dar cu o scădere de temperatură cu 9 grade într-o singură oră și după un vânt care a bătut la rafală de aproximativ 58 de km pe oră. Trei salcâmi tineri căzuți peste mașini pe strada Stadionului, un castan rupt în zona străzii Horia, Cloșca și Crișan, un brad culcat pe un bloc vis-a-vis de Stomatologia din cartierul Simeria și apă de un nivel mic intrată în câteva beciuri, cam așa arătau efectele furtunii, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Mihai Viteazul, Marius Tolvaj. Acolo unde a fost cazul, pompierii au intervenit pentru tăierea și îndepărtarea crengilor sau copacilor care reprezentau un pericol sau căzuseră. Pe de altă parte, din cauza furtunii, ieri temperatura aerului din municipiu a cunoscut o scădere mare, într-o singură oră.

Din cauza ploii de ieri, într-o singură oră temperatura din municipiu a scăzut cu 9 grade

Furtuna de ieri după-masă din Sfântu-Gheorghe a trecut fără incidente sau probleme majore, dar cu o scădere de temperatură cu 9 grade într-o singură oră și după un vânt care a bătut la rafală de aproximativ 58 de km pe oră. Trei salcâmi tineri căzuți peste mașini pe strada Stadionului, un castan rupt în zona străzii Horia, Cloșca și Crișan, un brad culcat pe un bloc vis-a-vis de Stomatologia din cartierul Simeria și apă de un nivel mic intrată în câteva beciuri, cam așa arătau efectele furtunii, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Mihai Viteazul, Marius Tolvaj.

Acolo unde a fost cazul, pompierii au intervenit pentru tăierea și îndepărtarea crengilor sau copacilor care reprezentau un pericol sau căzuseră.

Pe de altă parte, din cauza furtunii, ieri temperatura aerului din municipiu a cunoscut o scădere mare, într-o singură oră.

Potrivit site-ului www.meteoplus.ro, la ora 17 în Sfântu-Gheorghe temperatura aerului avea cu 9 grade mai puțin decât cu o oră înainte, din cauza ploii.

Astfel, potrivit aceleiași surse, meteorologii au emis la ora 15:40 o atenționare cod galben de furtuni imediate pentru orașul nostru, care a fost valabilă în intervalul 15:45 - 16.45 şi presupunea averse torențiale, intensificări de vânt, descărcări electrice şi căderi de grindină.

Pe durata ploii au căzut 21 l/mp, iar vântul a bătut la rafală cu 16m/s (aproximativ 58 km/h).

Evoluţia temperaturii ieri la Sfântu-Gheorghe, potrivit www.meteoplus.ro

ora 12 - 24 grade Celsius

ora 13 - 26 grade Celsius

ora 14 - 29 grade Celsius

ora 15 - 29 grade Celsius

ora 16 - 27 grade Celsius

ora 17 - 18 grade Celsius

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.