METEO
18 septembrie 2022
Cod portocaliu de vânt puternic în zonele montane din 8 judeţe, printre care și Covasna, până la ora 16.00
de Agerpres |
1324 vizualizări
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică trei atenţionări nowcasting Cod portocaliu de vânt valabile până la ora 16:00 în zone din 8 judeţe.
Astfel, până la ora 16, în zona de munte a judeţelor Covasna, Mureş, Harghita şi Buzău se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 90...100 km/h, îndeosebi la peste 1.600 m.
De asemenea, în zona de munte a judeţelor Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea la altitudini de peste 1600 m vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 90...110 km/h, iar la altitudini mai mari de 2000 m va ninge viscolit.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Sursa foto: unsplash.com/Khamkéo Vilaysing.