Medicii de la Urgență, atenționați în scris
Familia pacientului care a murit acum două săptămâni la Spitalul Județean intenționează să depună o plângere la Colegiul Medicilor
Familia pacientului care a murit acum două săptămâni la Spitalul Județean, Lupșa Gyorgy, din Valea Mare, intenționează să depună o plângere la Colegiul Medicilor, fiind nemulțumită de faptul că bărbatul nu a fost internat la timp.
Fratele decedatului, Alexandru Lupșa, a precizat că în prima zi când fratele lui a ajuns la Spital, cu Ambulanța, după o oră au fost anunțați că nu îl internează, pentru că nu ar fi nevoie de acest lucru, și să vină să-l ia acasă.
Pacientul a fost adus acasă în aceeași zi, pentru ca a doua zi dimineața, pe 20 septembrie, familia să apeleze la medicul de familie din Valea Mare, care a consultat pacientul și a sunat personal la 112, considerând că starea lui este foarte gravă și necesită internare.
„Luni dimineața la prima oră am sunat-o pe dna doctor, să vină să-l vadă, a văzut și a sunat dumneaei la 112, a zis că necesită internare. Când am ajuns acolo m-au întrebat de ce am venit că a fost și ieri, și am răspus pentru că e bolnav. Nemulțumirea noastră a fost că nu l-au internat. Medicul de gardă a fost în stare să spună că 384 e glicemie normală”, a spus fratele pacientului.
Acesta a mai povestit că în acea zi de luni Ambulanța a ajuns pe la ora zece la Valea Mare, iar internarea a avut loc la ora 13.
„Am fost la dr. Albert (n.r. Dr. Albert Istvan, directorul medical al Spitalului), i-am povestit că nu îl internează deși se simte foarte rău, i-am arătat EKG-ul care i s-a făcut duminică și mi-a spus dr. Albert să merg la urgență că îl vor interna. Probabil după intervenția dr. Albert a venit chirugul și l-a văzut, l-au pansat”, a mai spus Alexandru Lupșa, ținând să-i mulțumească directorului medical al Spitalului pentru ajutor.
Familia povestește că Lupșa Gyorgy nu se lovise la picior, care fusese într-adevăr umflat cu câteva zile înainte, ci avea o stare generală foarte proastă, îi era rău, motiv pentru care au și chemat Ambulanța.
Nu a fost comisă o eroare medicală
Potrivit directorului medical al Spitalului Județean, dr. Albert Istvan, în urma anchetei interne care a avut loc s-a concluzionat că nu a fost comisă o eroare medicală, prin urmare nu au trimis cazul în Comisia de Disciplină. Conducerea unității a atras însă atenția în scris medicilor de la Unitatea de Primire Urgență, respectiv specialiștii, să fie mai precauți cu cazurile care nu par a fi urgențe, și care să fie examinate mai atent.
Dr. Albert a declarat că nu a intervenit pentru internare, ci a sunat la Urgențe pentru a se interesa de situație.
„Am sunat la UPU și m-am interesat despre ce e vorba, și am fost informat de medic că pacientul este reținut și a fost chemat medicul chirurg, Erdely, care era în operație, dar va veni. În acest sens am intervenit”, a afirmat Albert Istvan.
Lupșa Gyorgy (67 de ani) s-a prezentat în urmă cu zece zile la Urgență, cu o stare generală proastă, el fiind și diabetic, având EKG-ul modificat și risc septicemic ridicat. Familia a acuzat că pacientul nu a fost internat la timp, și spune că el fusese transportat la Spital și în stare mai gravă, în trecut, și a putut fi salvat, pe când acum nu i s-ar fi acordat atenția necesară. Pacientul a decedat marțea trecută, iar conform autopsiei invocată de Spital, ar fi fost vorba despre o hemoragie digestivă superioară.