Medicamente sigure până în octombrie
Potrivit Conducerii Colegiului Farmaciștilor Covasna, Casa de Asigurări de Sănătate a primit credite de angajament care acoperă eliberările de medicamente pe lunile iulie, august și septembrie, însă nu se cunoaște care va fi situația pe luna octombrie și cele următoare.
Potrivit președintelui Colegiului Farmaciștilor din judeţ, Nagy Andras, CAS a primit totodată prevedere de plată pentru 10 milioane de lei (3 milioane de dolari), care acoperă plățile din lunile noiembrie și decembrie 2009, precum și întreaga lună ianuarie a acestui an și 90% din luna februarie.
„Plățile se vor efectua eșalonat, dar deocamdată nu se știe exact pe ce sume fiecare. Important e că s-a reușit și acoperirea plăților pentru lunile din mijlocul anului”, a declarat Nagy Andras.
Medicamente în rate
Referindu-se la modul în care o farmacie din Piatra Neamț a înțeles să elibereze medicamente, dând posibilitatea oamenilor de a le cumpăra în rate, Nagy Andras a spus că aceasta este o idee interesantă care trebuie însă analizată cu atenție.
„Este și asta o metodă, dar trebuie să vedem exact ce bază legală este construită. Voi vorbi cu cei de la Piatra Neamț pe acest subiect, pentru că deși e interesant nu înțelegem exact încă cine anume acoperă sumele în caz de neplată”, a spus Nagy.
Acesta a mai precizat că, deocamdată, nicio farmacie din județul nostru nu și-a exprimat intenția de a urma exemplul celor de la Piatra Neamț, dar a recunoscut că aceasta poate fi o soluție pentru aceste vremuri grele, dacă se dovedește că are baze legale solide.