EDITORIAL. Maţul plin şi mintea goală
Bine zicea un observator atent al vieţii politice româneşti, om fără nume şi fără funcţii vizibile: „Dacă are maţul plin, românul nu mai este interesat de politică, de conducerea statului, de cine unde ne duce. Singura lui pretenţie este să aibă ce pune pe masă”.
Trist dar adevărat. Ne împiedicăm în mod frecvent de ţinte false şi ignorăm adevăratele probleme ale ţării. Ne interesează, de pildă, de dimineaţă până seara afacerea Mircea Băsescu – Bercea Mondial, le bârfim cu poftă pe Udrea, Eba şi alte blonde din Opoziţie, îi socotim casele lui Iohannis mai ceva decât lui Năstase, dar ne facem că nu vedem (sau chiar nu vedem de-atâta „fum” scos de Mediile interesate) adevăratele „afaceri” politice, care vor îngropa nu doar nişte nume şi nişte destine, ci şi România întreagă într-un ocean de linişte din care nu vom mai ieşi decât cu carnet de membru PSD. Pentru că doar ei, membrii Partidului Stat, vor mai avea dreptul să vorbească.
Nu e nicio exagerare, situaţia e albastră rău de tot. Pe când televiziunile mogulilor spălătoare de creiere vă ocupau viaţa cu nevolnicul Mircea Băsescu, Parlamentul României se dădea de ceasul morţii să mai scoată nişte legi care amputează ANI, sau devenea complicele interlopilor puşcăriaşi în bătălia cu celălalt Băsescu, preşedintele degrabă terfelit cu scrisori la Înalta Poartă Occidentală. Cui foloseşte mişcarea efectuată de cuplul Ponta-Tăriceanu într-o săptămână mai neagră decât cea cu „marţea neagră”? Borfaşilor politici şi borfaşilor-borfaşi. E plin Parlamentul de ei, e plină ţara de ei dar pe noi ne interesează în cel mai înalt grad fetele preşedintelui, ginerii preşedintelui, fratele preşedintelui, cumnata preşedintelui, noroc că mama preşedintelui n-a avut răbdare să vadă toate mizeriile astea, iar soţia preşedintelui este o Doamnă pe care nici măcar salba cu bănuţi de aur prinsă la gât de-un interlop ţigan n-o poate mânji.
Milioane de români văd realitatea aşa cum le-o prezintă televiziunile mogulilor prieteni ai Guvernului Ponta. Aceste milioane de români trăiesc într-o lume a lor, în care nu răzbate nimic din durerile unei ţări pe cale să se sufoce în mocirla politicii discreţionare a clanului Voiculescu-Ghiţă-Ponta-Dragnea. Cei patru conduc România spre un dezastru pe care, în mod normal, ar trebui să-l vedem de departe. Tăriceanu nu-i decât un chibiţ de care se folosesc Ponta şi mogulii, un trădător penibil. Puterea e la patrulaterul roşu sus-pomenit, dar încă nu e toată la ei. Vă imaginaţi ce va fi când vor avea şi Palatul Cotroceni? Sau când femeia cu balanţa Justiţiei în mână va fi violată, liber, în public, de cei patru călăreţi ai Apocalipsei?!
Momentele astea nu-s departe şi mai ales nu sunt rodul imaginaţiei mele morbide. Cei care citesc şi altceva decât comunicatele Guvernului sau ziarele plătite de Guvern, cei care văd şi alte posturi de televiziune decât Antena 3 şi România TV ştiu despre ce vorbesc eu aici. Ceilalţi vreo câteva milioane, care-l urăsc pe Traian Băsescu mai presus de logică şi raţiune, ori care se lasă înşelaţi, minţiţi, manipulaţi, se mulţumesc să-şi vadă micul sau marele interes, gândind de cele mai multe ori cu capul altora şi sperând că noul Partid Stat le va pune pe masă suficient cât să-şi umple maţul. La urma-urmei, ce alt scop să aibă omul în viaţă?! Pentru ce altceva merită să trăieşti?!
Dacă lucrurile o ţin tot aşa, dacă liderii Opoziţiei nu se vor extrage din nimicuri şi nu vor prelua în forţă iniţiativa politică, dezvăluind adevăratele scopuri ale jocurilor Puterii – îngenuncherea Justiţiei în faţa borfaşilor politici susţinuţi de actualul Guvern –, atunci şansele României de a rămâne în orbita unei Europe Occidentale civilizate şi democratice se reduc simţitor. Pentru că, într-un final deloc îndepărtat, Europa se va sătura să gireze cu încredere un Parlament al penalilor, un Guvern al penalilor şi, posibil, un preşedinte care-i susţine necondiţionat pe borfaşii politici. În acel moment ne vom întoarce, cuminţi, la ce am fost: nişte balcanici trişti, hoţi, şmecheri, profitori, mulţumiţi să aibă maţul plin şi mintea goală.