Marius Obreja: Actualul proiect Roșia Montană nu va primi votul meu
Liderul PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, susține că nu va da vot pozitiv actualei forme de exploatare de la Roșia Montană, în condițiile în care protejarea mediului este îndoielnică și se dorește utilizarea de cianuri.
„Pe acest contract, pe care toată lumea îl cunoaște și se discută de folosirea de cianuri, clar nu voi da un vot pozitiv proiectului. Atâta vreme cât poziționarea față de Roșia Montană e la nivel de dezbatere, nu e nimic rău – e bine să dezbatem, să discutăm în contradictoriu, să se creeze polemici. Parlamentul este locul unde trebuie să aibă loc o dezbatere”, a spus Marius Obreja.
Referitor la chestiunea maidanezilor, Marius Obreja a remarcat modul în care societatea a fost divizată odată cu aducerea în discuție a unor soluții precum eutanasierea și a remarcat că în asemenea situații este necesar un curaj de asumare a voturilor, chiar și la vedere.