ACTUALITATE 10 aprilie 2015

Mai multe măsuri de siguranţă de Paşti

de Mirela Cara Dragu | 591 vizualizări

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a anunţat joi dimineaţă, într-o videoconferinţă naţională, la care au participat şi reprezentanţii forţelor de ordine ai judeţului Covasna, împreună cu prefectul Sebastian Cucu, că anul acesta, de Paşti, se vor lua măsuri speciale de siguranţă. Astfel, 36.000 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră vor fi zilnic la datorie, la nivel naţional.

În noaptea de Înviere, peste 2.300 de pompieri se vor afla în preajma bisericilor şi a mânăstirilor pentru a preveni sau interveni în cazul unor eventuale incendii. De asemenea, peste 4.100 pompieri vor fi gata de intervenţie pe durata celor patru zile libere. În plus, în întreaga ţară vor fi disponibile 285 de echipaje SMURD, 745 de echipaje de ambulanţă şi 13 elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne.

Întrucât perioada următoare va fi una foarte aglomerată şi pe şosele, pe drumurile din ţară vor fi amplasate 415 radare. „De vineri, traficul creşte semnificativ, având în vedere că românii petrec Paştele. Vor fi 415 radare pentru a-i sancţiona pe cei care pun în pericol siguranţa în trafic. Cu toţii ne dorim să nu avem tragedii pe drumurile publice şi este obligaţia noastră să prevenim acest lucru. Un elicopter va desfăşura misiuni de supraveghere a traficului rutier pe cele mai aglomerate rute”, a declarat Oprea. Acesta a mai precizat că la frontiere se va încerca reducerea timpului de aşteptare cât mai mult posibil, astfel încât să se poată evita orice probleme nedorite.

În ceea ce priveşte municipiul Sfântu Gheorghe, prefectul Sebastian Cucu şi-a exprimat convingerea că nu vor fi incidente. „Având în vedere că la noi o bună parte din sărbători a avut deja loc, cred că nu avem de ce să ne îngrijorăm – a spus Cucu.

Populaţia va fi protejată şi de eventualele pericole de îmbolnăvire în perioada următoare. În judeţul Covasna, Direcţia Sanitar Veterinară a întreprins acţiuni de verificare cu tematică, în urma cărora, până la sfârşitul săptămânii trecute, au fost confiscate 4.500 kg de produse alimentare, s-au acordat trei amenzi de peste 2.000 de lei, iar trei unităţi au rămas fără autorizaţii de funcţionare.

„Noi avem o tematică mai specială acum de Paşti, când ne axăm mai mult pe alimente pentru că acestea se comercializează cel mai mult în această perioadă, respectiv produsele tradiţionale: miei, ouă, cozonaci. Vizăm în general tot ceea ce ţine de circulaţia alimentelor: producere, transport, depozitare, expunere etc. Împreună cu Poliţia facem nişte acţiuni pe rutele de circulaţie, unde oprim maşinile care transportă carne sau alte alimente şi verificăm dacă se respectă toate normele de prevenire a îmbolnăvirii populaţiei. În comerţ, urmărim să vedem dacă produsele respectă termenul de valabilitate, dacă sunt depozitate corespunzător, dacă produsele de carne nu cumva au fost decongelate şi recongelate, ceea ce se amendează destul de dur pentru că afectează grav sănătatea.“ – a spus directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna, dr. Sikó Barabási Sandor, care a adăugat că sunt semnale de reapariţie a bolii limbii albastre, ceea ce ar putea opri exportul de carne de vită în următoarele zile.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.