ACTUALITATE 26 februarie 2013

Mai multe cursuri de apă au fost regularizate în ultimii trei ani

de Monica Vrânceanu | 326 vizualizări

Autoritățile județene susțin că nu au fost uitate riscurile de inundații, astfel că s-au efectuat sau se lucrează în acest sens, după caz, la regularizarea mai multor pârâuri și râuri din județ. Astfel, au fost finalizate lucrările de regularizare pe pârâurile Pava, Covasna, Debren și pe Râul Negru, iar pârâurile Baraolt, Ghelința, Casin și Dobârlău se află în stadii înaintate de execuție.

În plus, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna se lucrează la proiectarea și avizarea lucrărilor de regularizare a pârâurilor Lemnia și Valea Mare.

De la inundațiile din vara lui 2010 și până acum au fost executate lucrări de intervenții urgente pe pârâurile Belin, Saciova, Cormos, Brețcu, Lisnău și Turia. Lucrările s-au efectuat pe tronsoanele afectate de viiturile de acum trei ani, fiind incluse în lista lucrărilor de intervenții necesar a fi executate în regim de urgență.

În judeţul Covasna lungimea totală a albiilor pârâurilor şi râurilor este de 1.391 km, iar lungimea digurilor se ridică la 300 km, acestea fiind întreţinute de SGA Covasna. Inundațiile din luna iulie 2010 au creat pagube imense în județul Covasna, iar bilanțul acestora cuprinde 43 de persoane evacuate și 70 de localităţi afectate de ploile necontenite. În cele 70 de localităţi au fost afectate de ape 2.809 gospodării şi 252 de locuinţe. În urma unei evaluări realizate de Prefectura Covasna, totalul pagubelor provocate de inundaţii în mediul rural s-a ridicat la 71.696.000 lei.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.