ACTUALITATE 21 martie 2017

Magazinul Şugaş - 35 de ani de la inaugurare

de Sever Ioan Miu | 4603 vizualizări

De vorbă cu fostul director ICSMI Sfântu Gheorghe, Herman Rosner

Pe 21 martie, s-au împlinit 35 de ani de la inaugurarea Complexului comercial Șugaș din Sfântu Gheorghe, care a fost prezentat, la înființare, drept „55 de magazine într-unul singur“. Pentru a afla mai multe despre apariția acestui magazin universal, am vorbit cu Herman Rosner, care s-a ocupat, în calitate de director al Întreprinderii Comerciale de Stat pentru Mărfuri Industriale (ICSMI), de deschiderea acestui spațiu comercial.

Un magazin cât pentru 200.000 de locuitori

- Cine a avut inițiativa înființării magazinului Șugaș?

- În anii aceia, anii ‘80, România era o economie planificată și atunci era un proiect ca toate reşedințele de județ să aibă magazin universal. Și fiecare și-a făcut, și Brașovul, și toată lumea. Județul s-a înființat în 1968, în 1984 a venit și rândul județului Covasna să aibă un astfel de magazin. Ceea ce este însă demn de reținut e că față de populația orașului era un magazin mult prea mare, a fost o realizare și sub aspectul (...) acestei investiții (...). Fiind o economie planificată, erau norme care stabileau suprafața comercială, în cazul acesta este vorba de suprafețe comerciale pentru mărfuri industriale, la număr de locuitor. Această suprafață de peste 9.000 mp era (...) pentru 200.000 de locuitori, când Sfântu Gheorghe avea doar 70.000.

„Șugașul“ a restructurat rețeaua comercială a orașului

mag sugas-anii 80Magazinul universal Șugaș a însemnat intrarea județului în zona comerțului pe mari suprafețe. Când s-a dat în folosință, cel mai mare magazin cu mărfuri industriale (...) era de 380 mp, magazinul Corso. De la 380 am sărit la 9.000, astfel încât, odată cu darea în folosință a magazinului Șugaș, s-a restructurat întreaga rețea comercială a orașului, în funcție de cum am prognozat evoluția cererii populației pe oraș, care a trecut de 73.000 de locuitori, cu întreprinderi noi, locuri de muncă, noi cartiere. De exemplu unde este acum fast-food-ul Tribel, înainte era un magazin de confecții și încălțăminte, acolo am avut ideea să facem un „fast-food“, care s-a păstrat până acum, mai puțin pizzeria, unde a fost Corso am făcut unul dintre cele mai moderne magazine de mobilă și amenajări interioare, până am deschis, unde e semaforul, unul dintre cele mai mari magazine de mobilă.

„Covasna a fost peste media multor județe ca nivel de aprovizionare“

Herman Rosner„Genericul sub care a mers a fost ‘55 de magazine într-unul singur’ (...), culoarea oranj era culoarea de promovare, logoul pe care-l are a fost ales din 27 de variante (...). La vremea respectivă, magazinul nu avea scară rulantă, scara rulantă am reușit să o aducem după ‘90. Avea aproape 200 și ceva de salariați și atractivitatea lui era mare nu numai pentru cei din județ, ci și foarte mulți brașoveni veneau la acest magazin. Era unul dintre cele mai frumoase magazine din țară, înaintea lui era cotat cu această titulatură magazinul de la Baia Mare. M-am documentat în șase țări pentru detaliile legate de acest magazin. Este important de spus că de la proiectare, la construire, la personal, totul a fost pe plan local, iar dacă vă uitați între cele două uși, vedeți cine a proiectat. Personalul avea înaltă pregătire de specialitate, cunoșteau mărfurile, prezentarea, a fost un serviciu de înaltă calitate. Ca dovadă, întreprinderea a luat mai multe premii comerciale. Magazinul a fost deschis în 1982, pe 21 martie, a fost o ambiție pentru care am primit sprijinul tuturor, să deschidem din prima zi de primăvară acest magazin universal. Era un program prin care aceste magazine aveau schimburi de mărfuri cu alte țări, iar ICSMI avea cel mai mare schimb de marfă cu țări ca Ungaria, Bulgaria și Polonia. Și avea foarte multe pionierate la nivel de țară. De exemplu posterele care se puneau, care înfățișau niște peisaje, au fost printre primele aduse în țară, mochetele din Polonia, erau o serie de produse cosmetice din Ungaria pentru care venea toată lumea din Brașov aici să le cumpere.

- Spre finele anilor ‘80 s-au simțit lipsuri în aprovizionarea magazinului?

- Întregul comerț, la nivel de România, era sub semnul unei constrângeri de consum. România și-a dat datoriile externe, investea aproximativ 33% din PIB în dezvoltare, se construiau fabrici, locuințe și atunci consumul era restricționat. Tocmai pentru că am avut aceste schimburi de mărfuri și am avut o relaționare foarte bună în țară, județul Covasna a fost peste media multor județe ca nivel de aprovizionare și cu mărfuri industriale și cu mărfuri alimentare, a fost un sistem mai gospodărit, mai echitabil față de alte județe, spune Herman Rosner.

Fost director ICSMI (1979-1983) Sfântu Gheorghe (1979-1983) și apoi director general la Direcția Comercială județeană Covasna (1983-1989), fondator și director al Camerei de Comerț și Industrie Covasna (1990-2012), Herman Rosner este, în prezent, membru în consiliul director al ANAT (asociația patronală a agențiilor de turism).

Actualul director: „Totul se începe la Șugaș, se termină la Șugaș“

mag Sugas - placaRosner mai zice că, azi, concurența Brașovului se resimte puternic: „Din păcate, acum Brașovul ne-a întrecut și lumea se duce frecvent la marile suprafețe comerciale din Brașov“.

Întrebată despre aceeași problemă, actualul director al Șugaș, Csilla Szabo, ne-a răspuns: „Nu este o noutate, asta e specificul zonei, e foarte aproape de Brașov. Pe de-o parte îl și ajută, că devine mai deschis. Eu zic că oamenii sunt și un pic mai exigenți tocmai din această cauză, pentru că văd mai multe posibilități, iar pe de altă parte este o realitate cu care trăim. De când există (...) Sfântu Gheorghe, a fost mereu, comercial, în umbra Brașovului. De aceea ideea noastră a fost să facem în așa fel încât să servim toate cererile locale și să încercăm să menținem cât mai mult cumpărătorii și chiar generația nouă să o păstrăm. Sută la sută niciodată nu o să se poată face, dar încercăm și noi să contribuim, să avem o ofertă tentantă, pe care nu o găsești nici în Brașov, sau dacă o găsești, e la un preț mai mare“.

Întrebat despre Șugașul de azi în comparație cu cel de odinioară, Rosner spune că nu se pronunță. „Aș vrea să nu mă pronunț, este dreptul cumpărătorului să aprecieze, dar imaginea sau structurarea lui ține de puterea de cumpărare a populației. Oamenii se străduiesc. Din păcate, forța de muncă, vânzătorii nu mai sunt la standardele de pe vremuri ca amabilitate, cunoaștere, prezentare, dar fiecare s-a privatizat și înflorește sau ofilește în funcție de competențele pe care le are“, ne-a spus Rosner.

Pe de altă parte, vorbind cu actualul director, am aflat că mulți dintre chiriașii de azi sunt foști angajați ai magazinului universal. „Avem colegi care încă lucrează acolo de la prima zi de deschidere. Și chiar și chiriașii - e un specific al centrului comercial Șugaș față de celelalte centre comerciale și al zonei, că (...), marea majoritate a chiriașilor locali sunt foști angajați ai magazinului Șugaș, care au fost șefi de raioane sau au lucrat în raioane, fiecare și-a făcut o firmă și au fost chiar ajutați de actualul proprietar să-și facă firmă, să pornească totul și mulți au rămas de atunci, de când s-a transformat în centru comercial cu închirierea spațiilor, în 1998, dacă nu mă înșel“, ne-a precizat Szabo.

Faptul că unii comercianți au rămas din anii ‘90 în centrul comercial arată „cât de bine este închegat complexul în comunitatea orașului. Chiar este un punct de reper, oamenii când se duc undeva, unde ne întâlnim? La Șugaș. Totul se începe la Șugaș, se termină la Șugaș și, din punctul meu de vedere, fac tot posibilul ca orice ofertă, orice noutate pentru mărimea orașului, când aflăm intenția de a deschide în orașe mai mici, neapărat să fie în Sfântu Gheorghe și în Șugaș”, încheie Szabo.

Foto arhivă: elsaexarhu.wordpress.com

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.