ACTUALITATE 16 octombrie 2014

Lucrările la Strada Spitalului vor fi terminate în curând

de Székely Emőke | 583 vizualizări

Una dintre cele mai supărătoare străzi în această perioadă din Sfântu Gheorghe este strada Spitalului. Primarul Antal Árpád spune că aici s-au terminat lucrările de apă și canalizare, iar momentan se lucrează la schimbarea conductelor de gaz, dar și a firelor de electricitate și a celor de telefonie, internet și televiziune prin cablu. Oamenii sunt nemulțumiți, indiferent că vorbim de șoferi sau pietoni, aceștia din urmă fiind nevoiți să facă slalom printre mașini pentru că pe această stradă există trotuar doar pe o parte. Edilul dă însă asigurări că strada va fi ca nouă în curând.

„Când conductele și firele vor fi schimbate, această stradă va fi modernizată. De asemenea pe strada Berzei au fost terminate lucrările de schimbare a rețelei de apă, canalizare, gaze și electricitate, așadar va începe renovarea străzii cât de curând. Pe strada Cişmelei am terminat inclusiv asfaltarea, la fel și pe strada Borviz, unde a fost pus și stratul de uzură” – a declarat primarul Antal Árpád.

Primarul a mai spus că se lucrează și pe strada Oltului, unde se renovează trotuare, se amenajează parcări și se schimbă stâlpii de iluminat. La capitolul iluminat, Antal a făcut un inventar al stâlpilor care au fost schimbați în perioada iunie 2012 – iulie 2014. Astfel numărul stâlpilor schimbați se ridică la câteva sute, de exemplu, numai în cartierul Oltului au fost schimbaţi aproape 250 de stâlpi.

„Un calcul arată că în ultimii ani am schimbat stâlpii în aproximativ o treime din oraș. Noii stâlpi sunt proprietatea orașului, cei vechi, din beton, sunt ai Electrica. De asemenea testăm și acel sistem de iluminat economic, montat pe strada Borviz. Deocamdată nu avem rezultate concrete, ne-am propus ca sistemul să fie testat pe o perioadă de un an de zile, și apoi să calculăm câtă economie facem și în cât timp s-ar recupera investiția. Dacă vorbim de o perioadă de 7 ani, merită să investim, dar dacă investiția se recuperează în 25 de ani, nu mai merită” – spune primarul.

De asemenea, primarul Antal Árpád a spus că au pornit procedura de licitație pentru lucrările de construcție a parcului fotovoltaic de lângă Sfântu Gheorghe. Dacă totul decurge bine, acesta va fi terminat până la finele anului viitor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.