ACTUALITATE 16 decembrie 2014

Lideri ai UDMR, prezenţi la mitingul din faţa Prefecturii, unde s-a intonat imnul Ungariei

de Agerpres | 783 vizualizări

Circa 300 de persoane de etnie maghiară din judeţul Covasna au cântat marţi după-amiază imnul Ungariei în faţa sediului Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, în semn de protest faţă de sancţionarea Partidului Civic Maghiar (PCM) cu suma de 5.000 de lei pentru nerespectarea protocolul de intonare al imnului la o manifestare publică organizată în luna iunie a.c.

Timp de aproape o oră cât au stat în faţa Prefecturii, manifestanţii au intonat de mai multe ori prima strofă a imnului Ungariei şi au rostit rugăciuni. O parte dintre ei au purtat steaguri secuieşti, steagul Ungariei şi un steag de doliu. Aceasta a fost a doua zi în care membrii comunităţii maghiare au protestat în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe, în cursul zilei de luni fiind prezenţi circa 150 de oameni.

Printre manifestanţi s-au numărat şi liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) Covasna, Tamás Sándor şi Antal Árpád, care ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna, respectiv de primar al municipiului Sfântu Gheorghe.

„Cred că este foarte important faptul că astăzi am fost mai mulţi decât ieri şi cu siguranţă am fost mai puţini decât vom fi mâine. Cred că tot ce se întâmplă astăzi la Sfântu Gheorghe, mâine la Miercurea Ciuc şi poate peste câteva zile şi în alte oraşe din Transilvania face parte din acel proces care trebuie să aibă ca şi finalitate regândirea relaţiei dintre statul român şi comunitatea maghiară. Pentru că relaţia noastră s-a cam stricat în ultima perioadă printr-o serie de decizii luate împotriva comunităţii maghiare, de la renaţionalizarea Colegiului Miko din Sfântu Gheorghe, până la amenzile date de prefect pentru steaguri în municipiul Târgu Secuiesc, la Sfântu Gheorghe şi în mai multe oraşe şi comune din Secuime şi până la această decizie cu imnul. (...) Evident, suntem supăraţi pe domnul prefect, dar credem că decizia nu vine de la el, vine de la Bucureşti, (...) el a primit aceste comenzi. (...) Problemele noastre, ale comunităţii maghiare, nu sunt cu românii din zonă, nici cu românii din Transilvania şi nici cu românii din ţară, ci cu cei care iau deciziile la Bucureşti şi care în ultima perioadă au dorit ca noi să simţim că suntem cetăţeni de gradul doi”, a declarat primarul Antal Árpád.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor, a menţionat că acţiunile îndreptate împotriva simbolurilor comunităţii maghiare reprezintă „o răfuială politică” pentru că maghiarii l-au votat pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale şi pentru că Uniunea a ieşit de la guvernare.

Conducerea PCM Covasna a decis să continue acţiunea de protest pe parcursul întregii săptămâni, prin urmare oamenii se vor aduna în fiecare după-amiază în faţa sediului Prefecturii pentru a intona imnul Ungariei.

„Finalitatea acestei manifestări sper să fie să trăim mai bine, să ne împăcăm între noi cei care ne-am supărat unii pe alţii şi să recunoaştem că fiecare are dreptul să-şi cânte acele cântece pe care le iubeşte, între acestea şi imnul naţional. Imnul pentru noi, maghiarii, este nu doar imnul Ungariei, ci şi un cântec bisericesc, e imnul maghiarilor de pretutindeni. (...) Noi respectăm imnul României şi poate îl şi cântăm pentru că trăim în această ţară, dar vrem să fim şi noi respectaţi”, a declarat preşedintele PCM Sfântu Gheorghe, Bálint József.

Prefectul judeţului Covasna, Marius Popica a precizat că amenda nu a fost aplicată pentru intonarea imnului Ungariei, ci pentru nerespectarea legii şi a cerut ca lucrurile să nu fie scoase din context. El a precizat că, potrivit HG 1157/2001, imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia, lucru care nu s-a respectat la manifestarea organizată de PCM pe 4 iunie a.c, de Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, prilej cu care s-au comemorat şi 94 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

„Prefectura nu va interzice niciodată intonarea imnului Ungariei sau al altui stat. (...) E o sancţiune administrativă dată organizatorilor, deci nu participanţilor, pentru că nu au respectat legea. (...) Organizatorii pot face contestaţie şi instanţa va hotărî. Vreau să subliniez că Prefectura nu a amendat cântarea imnului, ci pe organizatori pentru că nu au respectat legea, până la urmă trăim într-un stat de drept şi oamenii se pot manifesta fără nici o problemă, dar cu respectarea legii şi simbolurilor statului. (...) Îmi cer scuze în mod oficial dacă cineva s-a simţit jignit, dar cer ca lucrurile să nu fie scoase din context”, a declarat luni prefectul Marius Popica.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
emma, 18 decembrie 2014
Eu zic o chestie daca tara asta se numeste Romania de ce in judetele covasna si harghita prima limba e maghiara?si nu limba romaneasca???? De ce se lupta ei ptr ce?am fost prea buni noi ca le-am dat citeste integral
Marius, 17 decembrie 2014
Din partea mea sa va petreceti si Craciunul si revelionul in fata prefecturii. Pentru crearea de locuri de munca nu iesiti. Ca lucrati ca sclavii la Valkes pana lesinati, pe minimul pe economie nu citeste integral
stelian, 17 decembrie 2014
Acest udmr a facut ca acest tinut, zis secuiesc, sa fie tinutul uitat de timp! Pai si bruma de investitori ce mai sunt pe aici vor pleca..! Va veni viktor orban cu putin, poate pun de un ceardas citeste integral
Asociatia ProCovasna, 17 decembrie 2014
acest cor de bocitoare pare mai degraba intalnirea de 40 de ani a promotiei '75 de la IMASA. Unde va este tineretul, stimate domnule Tamas Sandor?..Va spunem noi unde...este plecat de mult din zona citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.