ACTUALITATE 16 martie 2016

Liceul „Mircea Eliade”, gazdă pentru un grup de elevi din Chişinău

de Iulia Drăghici - Taraș | 2228 vizualizări

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului se pregăteşte să primească joi, 17 martie, vizita unui grup de 11 elevi şi trei cadre didactice de la Colegiul Financiar - Bancar din Chișinău, Republica Moldova. Cele două grupuri nu sunt la prima întâlnire. La sfârşitul lunii noiembrie, întorsurenii, alături de o echipă de elevi bulgari, au fost în vizită la colegii lor din Chişinău.

Activitatea se înscrie în proiectul internaţional al Academiei Şcolilor Central Europene (Academy of Central European Schools - ACES).

„Sunt foarte nerăbdătoare să-i revăd. Am păstrat legătura cu ei, am vorbit constant și ne-au promis că ne vor aduce bomboane „Bucuria”. Iar de când a venit luna martie ne-am tot pregătit pentru a le face o primire cum se cuvine”, ne-a spus Ecaterina Băjenaru, elevă a Liceului „Mircea Eliade”.

„Programul întâlnirii cuprinde deschiderea festivă, la care vor participa elevii și profesorii LTME (n.red. Liceului Teoretic „Mircea Eliade”), o activitate de intercunoaștere (Treasure Hunt din oraș până la Valea Zimbrilor), vizite la copiii de la Casa Familială și de la Mănăstirea Mărcuș, cărora le vom oferi daruri, o activitate de tip atelier, „We are the same”, organizată vineri după-amiază în Sala festivă a liceului, împreună cu elevii instituționalizați, cu partenerii moldoveni și cu elevii ACES de la LTME, o excursie la Brașov, incluzând un tur cultural (Prima Școală Românească, Biserica Sf. Nicolae, Biserica Neagră) și o seară românească tradițională”, ne-a declarat coordonatorul local al proiectului, Doina Pătrunjel.

„Mulțumim elevilor și părinților care au donat haine, cărți și dulciuri, conducerii liceului și profesorilor, care au realizat aceste activități, Asociației pentru Tineret „Alexandra Ducancea”, Asociației ASTRA Întorsura Buzăului și tuturor celor care ne-au sprijinit în pregătirea acestei întâlniri de proiect”, a mai precizat coordonatorul din Întorsura Buzăului.

Vizita elevilor din Chişinău la Întorsura Buzăului se va încheia duminică dimineaţa, când, împreună cu un grup al Liceului „Mircea Eliade”, vor pleca spre capitala Bulgariei, Sofia, pentru a se întâlni cu partenerii de la şcoala „157th Gymnasium Cesar Valejo”. Aici va avea loc ultima întâlnire de proiect dintre cele trei instituţii de învăţământ.

Întorsurenii „Sub aceeaşi umbrelă” cu elevi din Chişinău şi Sofia

La sfârşitul lunii noiembrie 2015, în acelaşi context cu vizita elevilor din Chişinău, Liceul „Mircea Eliade” a fost vizitat de un grup de 12 elevi însoţiţi de două cadre didactice de la şcoala „157th Gymnasium Cesar Valejo” din Sofia, Bulgaria. Împreună cu aceştia, alţi elevi întorsureni decât cei care vor pleca la Sofia, au vizitat capitala Republicii Moldova.

Tema din acest an a colaborărilor desfăşurate sub egida „Academiei Şcolilor Central Europene”, în care Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Colegiul Financiar-Bancar şi „157th Gymnasium Cesar Valejo” sunt parte a aceleiaşi echipe, este „Under the same umbrella” (n.red. – „Sub aceeaşi umbrelă”).

Potrivit Doinei Pătrunjel, proiectul ACES din acest an se va încheia odată cu ultima întâlnire de proiect care va avea loc în perioada 31 mai – 3 iunie 2016, la Senec, în Slovacia, acolo unde echipele formate din 3 elevi și 3 profesori din cele 3 țări partenere vor prezenta rezultatele proiectului în fața juriului Academiei ACES (Aces Academy).

LTME, membru ACES din 2013

„Proiectele Academiei Şcolilor Central Europene reprezintă o șansă pentru fiecare școală de a realiza parteneriate internaționale, de a face schimburi de bune practici cu tinerii din alte țări, de a adăuga valoare educației și pregătirii pentru viața reală prin învățarea nonformală”, a precizat Doina Pătrunjel, într-un interviu anterior.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” nu se află la prima participare în cadrul proiectelor coordonate de Academia Şcolilor Central Europene, fiind membru al organizaţiei încă din anul 2013. Mai mult, în luna mai a anului 2014, liceul a inaugurat plăcuţa „ACES”, simbol care atestă în mod oficial calitatea de membru ACES. Trebuie subliniat şi faptul că liceul teoretic din Întorsura Buzăului este singurul liceu din judeţul Covasna care participă la aceste proiecte.

Peste 25.000 de elevi şi 3.600 de profesori din 15 ţări au participat până acum la programele ACES, susţinute, de asemenea, de Ministerele Educaţiei din fiecare ţară parteneră, se notează într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.