ACTUALITATE 15 martie 2013

„Lecţiile de viaţă mi le-au dat chiar ştirile”

de Covasna Media | 136 vizualizări

Interviu cu Ana Sidon, fost redactor al Observatorului de Covasna

Pentru „Observatorul de Covasna”, Ana Sidon a însemnat un adevărat simbol. De fapt, Ana Sidon a însemnat, multă vreme, „Observatorul de Covasna”.

Ana Sidon şi-a început, practic, cariera de jurnalist la „Observatorul de Covasna” şi a crescut de la an la an, impunând un standard ridicat în presa covăsneană şi totodată impunând ziarul în conştiinţa cititorilor.

Om frumos atât pe interior cât şi la exterior, Ana Sidon şi-a pus talentul în slujba scrisului, reuşind să transmită nu doar informaţia brută ci şi subtilităţile acesteia şi emoţiile întâmplărilor. Condusă de o permanentă nevoie de cunoaştere, Ana a decis la un moment dat că trebuie să meargă mai departe, astfel că în cele din urmă, cu inima împărţită, a ales să plece. Nu ştim încă dacă Ana a ales Anglia sau Anglia a ales-o pe Ana, însă chiar dacă drumul său a devenit ireversibil, ştim că o parte din sufletul său a rămas alături de „Observatorul de Covasna”.

Povesteşte-ne despre începuturile tale la Observatorul de Covasna”...

– Perioada mea la „Observatorul de Covasna” a început în noiembrie 2005. Absolvisem cu câteva luni înainte Facultatea de Jurnalism şi mă aflam în căutarea unui loc de muncă unde să fiu cât mai aproape de scris, de oameni, de poveştile lor spuse în cuvinte şi în imagini. Un CV, un interviu şi norocul să fiu omul potrivit la momentul potrivit – Ticuţă (Dumitru Ungureanu, n.r.) tocmai pleca pe alt post, ziarul se transforma din săptămânal în cotidian – au reprezentat începutul a cinci ani de Observatorul.

Cum a fost perioada petrecută la ziar?

– Cum nu a fost?! A fost frumos, a fost interesant, a fost o perioadă de descoperit lucruri noi, perioadă în care din punct de vedere profesional şi personal am învăţat foarte multe, am creat legături şi am cunoscut oameni dragi.

– Care e cea mai plăcută amintire din acea perioadă. Dar cea mai neplăcută?

– Amintirile sunt foarte multe, cu mii de cuvinte scrise şi poveşti despre care îmi voi aminti mereu, munca de teren, colegi, poveşti, păţanii. Sunt poveşti pe care le-am scris şi ale căror detalii mi le amintesc foarte viu şi acum, îmi amintesc de primele relatări, de primele interviuri, chiar şi prima mea ştire publicată în ziar – o amuzantă înfrăţire a judeţului cu Mongolia.

Amintiri neplăcute au fost cu siguranţă, dar nu le mai păstrez în memorie. Bineînţeles că au existat şi momente frustrante, nervi întinşi la maxim sau oboseală, dar cumva de fiecare dată reuşeam să-mi aduc aminte de ce am ales această meserie şi cât de mult îmi place să scriu.

Cum ţi-a marcat viitorul (dacă l-a marcat) perioada petrecută la Observatorul?

– Dacă mi-a marcat viaţa? Cred că da. Cred că în cinci ani alături de oameni şi scriind despre şi pentru oameni ajungi să înveţi multe şi să îţi formezi opinii „direct de la sursă” cum s-ar spune. Uneori lecţiile de viaţa mi le-au dat chiar subiectele, oameni puternici care s-au ridicat când le-a fost mai greu, oameni creativi, inovativi.

De ce ai plecat? Ce faci acum?

– Cred că am plecat într-un moment în care am simţit că nu mai fac cu la fel de multă pasiune meseria pe care – aşa cum mi-o imaginez eu – o consider una dintre cele mai frumoase. De fapt, e vorba cred de un mod de viaţă mai mult decât de o meserie, e o chemare, o pasiune uneori greu de înţeles şi care poate să meargă dincolo de limitele raţionalului.

M-au mânat, printre altele, o nevoie pe care am simţit-o de a-mi părăsi zona de confort şi  de a mă arunca cu capul înainte într-o lume necunoscută, în ceea ce numesc călătoria cu mine, combinată cu o oportunitate şi o dorinţă de a explora lumi noi, de a pune bazele unui nou viitor şi de a învăţa mai multe despre mine, despre viaţă şi cei din jur, despre lupta pentru depăşirea limitelor – de cele mai multe ori ale noastre proprii şi personale.

Ce fac acum? Dincolo de călătoria aceasta cu mine care pare că nu se mai termină niciodată şi mereu mă trimite către altă concluzie, profesional, după multe suişuri, coborâşuri şi mers în zig zag, sunt freelancer în două domenii cât se poate de diferite unul de celălalt, dar la fel de incitante – fotograf (decizie luată tot datorită apropierii de presă) şi interpret în domeniul legal (încă nu am aflat motivul acestei decizii, dar sper că are legătură tot cu faptul că îmi place să lucrez cu oamenii şi am decis să fructific astfel şi cunoştinţele de limba engleză).

În această toamnă sper să reuşesc să mă înscriu la un masterat aici în Anglia fie în domeniul comunicării, fie fotojurnalism şi fotografie documentară.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.