Larisa Iordache, argint la sol la Campionatul Mondial de gimnastică
Gimnasta Larisa Iordache a câştigat, duminică, medalia de argint în finală la sol, Campionatele Mondiale de la Nanning (China).
Larisa Iordache a intrat a doua în finala de la sol, evoluţia ei fiind notată cu 14,800, cu care a obţinut medalia de argint. Medalia de aur a revenit gimnastei Simone Biles (SUA, 15,333), iar cea de bronz sportivei Aliya Mustafina (Rusia, 14,733).
Tot duminică, în finala la bârnă, Larisa Iordache s-a clasat pe locul 5 după ce a căzut de pe aparat. Vineri, ea a cucerit medalia de argint la individual-compus, aceasta fiind prima medalie a probei pentru România după 7 ani.
La Campionatul Mondial de la Nanning (China), desfăşurat între 3 şi 12 octombrie, au participat peste 600 de sportivi din 74 de ţări. Competiţia a programat finale pe echipe, la individual-compus, dar şi pe aparate, pentru un total de 14 evenimente care vor fi medaliate.
Primele 24 de echipe clasate în calificări, printre care şi cele ale României, s-au calificat la CM din 2015, de la Glasgow, de unde primele opt clasate vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Echipele clasate pe locurile 9-16 la CM de anul viitor vor participa la o competiţie preolimpică din care primele patru clasate vor obţine "biletele" pentru Rio.