La Sfântu-Gheorghe, Joia Gurmanzilor scade preţurile în restaurante
Șase restaurante din Sfântu Gheorghe și unul din Oituz deschid mâine o nouă ediție a Joii Gurmanzilor în județul Covasna, ocazie cu care sunt așteptați să servească masa toți cei care doresc să mănânce pe săturate, la jumătate de preț. Evenimentul este organizat de Asociaţia Lucrătorilor din Alimentaţia Publică şi Industria Hotelieră (SVESZ), iar restaurantele înscrise la Joia Gurmanzilor vor oferi diverse mâncăruri fie la jumătate de preț față de cel obișnuit, fie la 10 lei sau puțin peste 10 lei un meniu întreg sau bufet suedez.
Potrivit președintelui SVESZ, Kovacs Istvan, prin Joia Gurmanzilor se urmărește atragerea către restaurante în primul rând a acelor oameni care, din rațiuni economice, au încetat să mai mănânce în oraș. Kovacs Istvan a explicat că, dincolo de cucerirea unor noi clienți, acțiunea dorește să promoveze și mâncărurile restaurantelor din județ, mâncăruri care pot fi atât cu specific tradițional cât și moderne și inedite.
Proprietarul unui restaurant din Sfântu Gheorghe participant la Joia Gurmanzilor a explicat că e important ca oamenii să vină în restaurante, să vadă că acestea nu sunt inaccesibile și că pot servi aici, la prețuri rezonabile, mâncăruri îndestulătoare. Potrivit acestuia, este nevoie de o recucerire a clienților de restaurante, mai ales că de câțiva ani aceștia au pierdut foarte mulți clienți, nu doar din cauza crizei ci și ca urmare a epiedemiilor de gripă aviară și porcină, care au îndepărtat turiștii.
Din datele oferite de proprietarii de restaurante din Sfântu Gheorghe, ediția din 2010 a Joii Gurmanzilor și-a spus clar cuvântul, astfel că dacă restaurantele participante atunci au avut în acea zi 300 de clienți în condițiile unei medii zilnice de 100 de clienți, măcar 50 din cei 200 în plus au continuat să vină cu regularitate în restaurante.
Restaurantele din Sfântu Gheorghe în care veți putea mânca pe săturate mâine, la Joia Gurmanzilor, sunt Restaurant Park, Ganesa, Tribel, Kolcza, Rezkakas și Bistro.