Interviu cu noul manager al Teatrului „Andrei Mureşanu”, Anna Maria Popa

Între instituțiile de cultură din Sfântu Gheorghe, Teatrul „Andrei Mureșanu” a fost obligat parcă de un destin potrivnic să treacă prin perioade de vizibilă decădere, care nu păreau să mai anunțe nimic bun.

Și totuși, după perindarea mai multor directori care au plecat înainte de a-și finaliza mandatele, lăsând în urma lor un haos greu de ordonat, Teatrului „Andrei Mureșanu” pare să-i fi surâs din nou destinul în acest an, când la conducerea sa a venit Anna Maria Popa, care după multiplele articole publicate în presa locală, este deja cunoscută publicului din oraș, cum la fel de cunoscut este și contextul scandalos în care s-a făcut numirea.

Fire optimistă, hotărâtă și energică, Anna Maria Popa a reușit să depășească rapid toate disensiunile create la venirea ei în instituție și, asemenea unui făt-frumos care crește într-o zi cât alții într-un an, în decurs de aproximativ o lună a reușit să salveze „ruinele” rămase și a început să reclădească un Teatru nou, care are deja un site nou, o pagină de Facebook activă, o echipă consolidată, parteneriate încheiate și multe proiecte începute.

Cu o vizibilă bucurie și cu un entuziasm molipsitor, Anna Maria Popa ne-a vorbit într-un interviu despre planurile pe termen scurt și lung pe care le are pentru instituția pe care o conduce.

– Spune-mi, te rog, cum este trecerea de la mediul privat la cel de stat și de la București la Sfântu Gheorghe?

– Trecerea de la mediul privat la o instituție de stat este o provocare. N-aș putea spune că este ceva negativ sau pozitiv, dar este o provocare în adevăratul sens al cuvântului pentru că sunt foarte multe lucruri care diferă fundamental. Sunt foarte încântată că am venit în Sfântu Gheorghe pentru că aici vin și mă simt acasă. Am cu totul alt tonus, altă energie, altă puterea de muncă decât la București, unde am muncit pe rupte, slavă Domnului. În plus, cunoscând oamenii destul de bine și având o relație apropiată cu foarte mulți dintre ei, comunicarea și rezultatele au fost mult mai ușor de atins.

– Ce ți s-a părut cel mai greu de făcut de când ai venit?

– Partea de remediere a unor greșeli din trecut.

– S-au remediat complet sau mai ai de lucru la ele?

– Sunt foarte multe lucruri care s-au remediat în mare măsură și sunt lucruri care sunt pe drumul cel bun dar necesită un timp mai mare pentru o remediere totală, căci nu pot fi corectate instant.

– Ai beneficiat de sprijin și din afara instituției?

– În primul rând auditul prin care tocmai am trecut ne-a fost de mare folos pentru că ne-a ajutat să ne clarificăm multe aspecte și să aflăm ce anume avem de făcut pentru a fi în regulă 100%. Chiar îi mulțumesc auditorului pentru sprijin și sfaturi. Am avut, de asemenea, sprijin total din partea Primăriei, am primit fără probleme răspunsuri la timp și nu am întâmpinat niciun fel de dificultăți de comunicare și chiar am avut întâlniri fructuoase cu reprezentanții acestei instituții.

– Am vorbit de curând cu un om de teatru care era de părere că TAM, spre deosebire de Teatrul Tamási Áron, nu a avut nici timpul necesar, nici șansa de a-și forma și educa un public. Tu te-ai gândit la acest aspect? Ți-ai propus să inițiezi campanii de educare a unui public?

– În primul rând, pentru stagiunea de anul acesta am creat două tipuri de abonamente pe care le considerăm extrem de accesibile. Unul general, în valoare de 100 de lei, în care sunt cuprinse 10 spectacole per stagiune, și unul economic, care are aceeași ofertă, dar la preț redus, de 65 de lei, pentru elevi, studenți și pensionari. Nu am vrut abonamente scumpe, am vrut special abonamente în care oferta noastră culturală să fie bogată, dar în același timp să fie pretabil pentru orice buzunar. Eu cred că așa educi publicul. Publicul nu are nicio datorie față de tine ca instituție, tu ai în schimb o datorie clară față de public să prestezi, să ai o ofertă cât mai interesantă și tot la fel este de datoria ta să faci publicul să te iubească. În plus, ne-am propus să le oferim oamenilor o bogăție emoțională cât mai vastă care să-i ajute să se redeschidă spre teatru.

– O să fie TAM de acum înainte un teatrul al românilor sau o să fie un teatru al comunității?

– Să nu uităm că vorbim despre teatru. Vorbim despre cultură. Aici nu cred că au loc discuții pe considerente etnice. Oricum, noi vrem să ne apropiem pe cât se poate foarte mult și din publicul maghiar. De aceea vom profita de prima ocazie și vom introduce partea de subtitrare a spectacolelor, dar asta mai durează cel puțin până când ne mutăm în noul sediu. Din decembrie 2015, deja spectacolele noastre sunt programate dincolo.

– Mi-ai spus mai devreme ce ți-a fost cel mai greu să faci de când ai venit. Spune-mi, te rog, ce-ți place cel mai mult în noua ta activitate.

– Echipa. Îmi plac foarte mult oamenii cu care lucrez, îmi place rezultatul și îmi place faptul că în fiecare zi găsesc lucruri noi prin care demonstrez că se poate. Pentru mine niciodată nu a existat noțiunea de problemă. Limba engleză face foarte bine diferența între problem, care este ceva dur, grav și complicat, aproape dramatic, și issue, care se traduce printr-o chestiune pentru care trebuie căutată o soluție. Deci eu nu am probleme aici, am de-a face cu issues.

– Apropo de public și echipă. Faptul că locuim într-un oraș mic și vedem mereu aceleași fețe de actori, chiar dacă ei joacă zeci de roluri diferite, nu reprezintă un risc? Adică, publicul nu se plictisește să vadă mereu aceiași actori?

– Nu cred că asta ar fi o amenințare. Totuși o trupă de 14 oameni nu ar putea fi distribuită într-un singur spectacol. Asta e foarte greu de realizat. Asta înseamnă că cei 14 oameni vor fi văzuți prin rotație la anumite intervale. E greu să te plictisești. Atât timp cât ai un repertoriu echilibrat și în permanență împrospătezi colaborările cu regizori noi, scenografi noi, vii mereu cu ceva nou.

– Cum va arăta Teatrul „Andrei Mureșanu” la sfârșitul mandatului tău, peste patru ani?

– Foarte bine. Va fi pregătit pentru un nou mandat (râde). Cu siguranță, la finalul mandatului meu, indiferent dacă voi fi eu pe mai departe sau altcineva, sigur voi lăsa un teatru independent, de sine stătător și puternic. Eu nu sunt genul: după mine potopul.