ACTUALITATE 26 ianuarie 2022

Județul Covasna este în scenariul roșu al pandemiei. 127 de cazuri noi de COVID-19 depistate în județ în doar 24 de ore

de David Leonard Bularca | 1536 vizualizări

Numărul de noi cazuri de infectări cu virusul SARS-COV-2 a crescut rapid față de zilele trecute și în județul Covasna. De marți până miercuri au fost raportate 127 de astfel de cazuri și au fost efectuate 780 de teste. Gradul de ocupare al paturilor din spitalele covăsnene este de 30,05%, conform Prefecturii Covasna. De la ultima raportare, 33 de pacienți s-au vindecat, însă s-au înregistrat și două decese ale unor persoane care sufereau de această boală. Incidența la nivelul județului a ajuns la 3,17/1.000.

„De la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 14276 cazuri, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 127 cazuri noi, iar incidența la nivel de județ este 3,17 – conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP);

555 de persoane sunt în carantină la domiciliu, 694 în izolare la domiciliu;

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 780 teste, 156 de teste PCR și 624 teste rapide;

33 de pacienți s-au vindecat, în total 13115 de la începutul pandemiei;

S-au înregistrat 2 decese. Până în prezent, numărul celor decedați se ridică la 592

Gradul de ocupare al paturilor este de 30,05%. La Spitalul Județean de Urgență dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe sunt 89 de paturi COVID-19, din care sunt ocupate 37. Sunt 12 paturi ATI COVID, sunt ocupate 3. La Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna sunt 50 de paturi COVID-19 din care 13 sunt ocupate. La Târgu Secuiesc sunt 42 de paturi, din care sunt ocupate 5, iar la Baraolt 20 de paturi, din care 6 ocupate”, a transmis Prefectura Covasna. 

Miercuri în județ erau peste 700 de cazuri active de COVID-19. O singură localitate covăsneană, Moacșa, nu înregistra nici un astfel de caz.

„Sunt 11 localități în care incidența raportată la mia de locuitori depășește 3 unități: la Brateș unde sunt 15 persoane infectate (incidența este de 10.67), 50 la Întorsura Buzăului (5,28), 9 Arcuș (5,22), 13 la Ghidfalău (4.84), 292 la Sfântu Gheorghe (4,59), 22 la Zagon (2,94), 42 la Covasna (3.29); 33 la Baraolt (3.67)

12 la Belin (3.64), 16 la Sita Buzăului (3,30) și 63 la Târgu Secuiesc (3,17);

În 33 de UAT-uri incidența este mai mică de 3 la mie, astfel: 12 la Barcani (2,98), 10 la Brețcu (2,92), 6 la Ilieni (2,89), 3 la Estelnic (2,68), 4 la Aita Mare (2,49), ), 10 la Cernat (2,47), 3 la Mereni (2,37), 11 la Bățani (2,31), 8 la Ojdula (2,15), 10 la Zăbala 2,14), 2 la Dalnic (2.13), 3 la Bixad (1,76),  2 la Valea Mare (1.75), 3 la Vârghiș (1,74), 4 la Bodoc (1,56), 5 la Boroșneu Mare (1,52), 5 la Cătălina (1,51), 7 la Sânzieni (1,51), 7 la Ghelința (1.51), ), 2 la Chichiș (1,33), 3 la Dobârlău (1,33), 6 la Brăduț (1,16), 2 la Poian (1,16), 2 la Lemnia (1,10), 5 la Ozun (1,08), 1 la Comandău (1,05), 4 la Turia (1,05), 1 la Malnaș (0,99), 2 la Reci (0,86), 2 la Valea Crișului (0,80), 4 la Vâlcele (0,70), 1 la Micfalău (0,57) și 1 la Hăghig (0,39);   

La Moacșa nu sunt înregistrate persoane infectate cu Sars-CoV-2”, a mai transmis sursa citată anterior. 

145 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate de marți până miercuri

De la ultima informare de presă, de marți, au mai fost imunizate împotriva virusului SARS-COV-2 încă 145 de persoane pe raza județul Covasna. Dintre acestea, cele mai multe au primit doza a treia. 

„În ultimele 24 de ore s-au administrat 145 doze, din care s-au vaccinat 10  persoane cu doza 1, alți 30 cu doza 2, 58 cu doza 3. De asemenea 47 vaccinări erau cu Johnson&Johnson care nu necesită rapel”, a mai transmis Prefectura Covasna. 

Miercuri, la nivel național au fost raportate 34.255 de cazuri noi de COVID-19 și 94 de decese asociate acestei boli. 

Totodată, doar județul Mehedinți mai este în scenariul verde (incidența COVID sub 2/1.000), alte cinci județe (Gorj, Olt, Teleorman, Brăila și Vaslui) sunt în cel galben (incidența între 2 și 3/1.000), iar restul, inclusiv Covasna, în cel roșu (incidența de peste 3/1.000). 

Sursa foto: unsplash.com

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.