Jandarmii în vizită la școala din Belin
Jandarmi din cadrul Compartimentului Prevenire şi Combaterea Faptelor Antisociale, din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna, au desfăşurat joi activităţi preventiv-educative cu elevi ai Şcolii Gimnaziale „Bölöni Farkas Sándor” din localitatea Belin.
„Această activitate are drept scop prevenirea faptelor antisociale în rândul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul nostru, identificarea problemelor cu care se confruntă elevii şi găsirea mijloacelor adecvate de soluţionare, prezentarea unor teme cu caracter educativ-preventiv referitoare la siguranţa personală şi la consecinţele săvârşirii de infracţiuni, analizarea unor cazuri concrete cu victime şi/sau autori din rândul elevilor” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IJJ, Petronela Corodeanu.
În cadrul acestor întâlniri s-a vorbit și despre infracțiuni, în dorința de a-i conștientiza pe elevi de la ce vârstă răspund penal pentru faptele lor.