Istoria telecomunicaţiilor expusă la Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar”
Cei interesaţi de istoria telecomunicaţiei au avut parte de o expoziţie interactivă organizată de conducerea Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar“, în curtea instituţiei, pe o suprafaţă de 900mp. Evenimentul a fost iniţiat în cadrul programului „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”, dar reprezintă începutul unui pas important şi anume înfiinţarea unui muzeu al telecomunicaţiilor, în incinta liceului. Cel mai probabil, acesta va lua fiinţă începând cu 17 septembrie, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea inventatorului care dă şi numele liceului.
Pasionat de tehnică şi telecomunicaţii, prof. ing. Csáky Ernő, care este şi administratorul Clubului Amatorilor de Radio, al cărui preşedinte onorific este viceprimarul Sztakics Éva, a expus un număr impresionant de aparate şi echipamente din colecţia proprie, pe care a început-o în 1966. Toate obiectele expuse au fost donate liceului, în vederea înfiinţării muzeului aflat în fază de proiect. Acesta va cuprinde şi o serie de echipamente şi aparate care i-au aparţinut profesorului Kis Álbert.
Csáky Ernő a gândit întreaga expoziţie şi s-a implicat activ în organizarea ei, dar şi în iniţierea elevilor şi a vizitatorilor în tainele telecomunicaţiei şi a modului de funcţionare a aparatelor folosite în trecut în scopul comunicării. Intitulată „Cum funcţionează”, expoziţia are ca scop principal prezentarea şi utilizarea mijloacelor de transmitere a informaţiilor şi este împărţită în opt capitole de prezentare, care cuprind: emiţătoare-receptoare, centrale manuale şi automate, staţii telegrafice, spaţiul radioamatorilor, mijloace de instruire a radiotelegrafiştilor, un corespondent al telexurilor, receptoare radio, un punct de prezentare a unui receptor radio (în corespondenţă cu primul stand) şi instalaţii care asigură independenţă totală de energie electrică, în caz de calamitate naturală. „De fapt, aici urmărim şi evoluţia transmiterii informaţiilor de-a lungul secolelor. Toate sunt importante căci fără aceste etape nu ajungeam la mijloacele moderne pe care le utilizăm astăzi” – ne-a informat profesorul Csáky Ernő.
Vizitatorii pot proba aparatele şi au prilejul să urmărească inclusiv mesajul transmis în alfabetul Morse de echipajul de pe Titanic, înainte de scufundare. Toate aceste lucruri le oferă elevilor deschidere largă spre informare şi le dezvoltă abilităţi şi capacităţi importante. Ca să poată folosi corect aparatele ei au nevoie de o dezvoltare multilaterală. Tocmai din acest motiv expoziţia a fost inclusă în activităţile extracurriculare din seria „Şcoala altfel”. „Trebuie să ştie matematică, engleză, fizică, geometrie, să ştie să se orienteze în teren, cam tot ce li se predă la şcoală” – a spus Csáky Ernő.
Fascinaţi să descopere secretele comunicării din trecut, elevii petrec mult timp în preajma profesorului iniţiator şi se arată dornici să afle cât mai multe, dar mai ales să înveţe cum funcţionează. Ei sunt convinşi că, deşi tehnologia a avansat, în caz de calamităţi, aceste aparate vor putea salva mulţi oameni. „Aparatele mi se par mai interesante decât internetul atât pentru că sunt vechi, cât şi pentru că ne ajută să comunicăm pe orice distanţe. În plus, în vreme de război sau calamităţi nu va merge nici telefonul, nici internetul şi vor rămâne doar aceste telefoane” – a spus unul dintre elevi.