IPJ Covasna: în 2022 s-au dat 600 de amenzi celor care au alertat fals sau au sunat abuziv la 112
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna a acordat, pe parcursul anului trecut, 600 de amenzi, în valoare totală de 680.000 de lei, persoanelor care fie au apelat numărul de urgență 112 în mod abuziv, fie au alertat fals autoritățile, a transmis, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, purtătorul de cuvânt al instituției, Radu Stroe.
Important de precizat este că datele privind sancțiunile oferite nu pot fi defalcate pentru o singură persoană.
Așadar, în cazul persoanei din județ care, anul trecut, a apelat numărul unic de urgență 112 de 1.347 de ori, nu pot fi comunicate sancțiunile exacte pe care le-a primit, ne-au explicat reprezentanții IPJ Covasna.
Totuși, ne-a fost transmisă o statistică generală despre sancțiunile oferite anul trecut pe acest subiect.
„600 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 680.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție”, arată statistica IPJ Covasna, dintre care 257 de amenzi au fost acordate pentru apelare abuzivă și 343 pentru alertarea falsă a autorităților.
„Conform legislației în vigoare, apelare abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor. Alertarea falsă reprezintă alertarea intenționată a serviciului de urgență 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat”, se arată pe site-ul sts.ro.
Ordonanța de Urgență (OUG) 24/2008 stabilește că atât apelarea abuzivă, cât și alertarea falsă a autorităților se sancționează „cu amendă de la 1.000 lei la 2.000, respectiv de la 2.000 lei la 4.000 lei, sau cu prestarea de muncă în folosul comunității”, conform aceleiași surse.
Anul trecut, au fost aproape 77.780 de apeluri către numărul unic de urgență 112 din județul Covasna, multe dintre ele (peste 55%) însă nu erau urgențe, a transmis Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), printr-un comunicat de presă.
Sursa foto (ilustrativ): unsplash.com