ACTUALITATE 28 martie 2014

Investiție de 14 milioane de lei în staţiunea Covasna

de Monica Vrânceanu | 1664 vizualizări

Lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii continuă în orașul Covasna, unde autoritățile locale au inițiat o nouă investiție cu valoare foarte ridicată. Este vorba despre reabilitarea străzii Ștefan cel Mare, iar potrivit primarului Thiesz János, aici se vor investi 14 milioane de lei.

„Peste 50% din această sumă, adică aproape 7,4 milioane de lei, provine din fonduri europene, în vreme ce autoritățile locale vor veni cu un aport de 3,7 milioane de lei, iar restul de 3 milioane de lei vine prin fonduri guvernamentale”, a explicat Thiesz János.

Potrivit acestuia, în această zonă importantă a orașului se vor face lucrări semnificative în următoarele luni, astfel că la final – adică peste un an, multe aspecte vor fi complet schimbate datorită lucrărilor de asfaltare, infrastructură și amenajări utilitare.

„Noul strat de asfalt va fi turnat în condiții stricte de conformitate, dorindu-ne ca noul drum să fie durabil pe o perioadă de timp cât mai lungă. În plus, investiția cuprinde și lucrări de amenajare a canalelor pentru ape pluviale, extinderea rețelelor de canalizare a utilizatorilor casnici și reabilitarea rețelei de apă”, a precizat Thiesz János, care a arătat că speră la faptul că locuitorii vor înțelege necesitatea lucrărilor și vor trece peste faptul că acestea sunt uneori deranjante și neplăcute.

Primarul a mai spus că licitația a fost câștigată de asocierea a trei firme, dintre care una din județ și două din afara acestuia, valoarea contractului fiind de 9,3 milioane de lei fără TVA. Datorită vremii frumoase din ultimele zile, lucrările la investiție au fost deja demarate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.