ACTUALITATE 15 mai 2020

Internet gratuit în spațiile publice din Întorsura Buzăului

de Covasna Media | 2216 vizualizări

Primăria Orașului Întorsura Buzăului a avut la dispoziție un voucher de 15.000 de euro 

Din 20 mai, toți cetățenii din Întorsura Buzăului vor avea acces gratuit la internet în spațiile de joacă din zona centrală, în parcul central, în zona pieței orașului, a instituțiilor de învățământ, a spitalului orășenesc, a căminelor culturale și a instituțiilor publice, anunță autoritățile locale.  

Accesibilitatea la internet în aer liber este posibilă datorită programul european „Wifi4EU”, la care Primăria orașului Întorsura Buzăului a aplicat anul trecut.  

Important de precizat este că autoritatea locală va trebui să investească doar în abonamentul de internet, în rest, spune Ioan Brie, reprezentant al primăriei, toate costurile sunt acoperite de programul „Wifi4EU”.

„În proiect, deci în partea de proiectare, nu a fost niciun cost pentru primărie, am primit de la Uniunea Europeană un voucher în valoare de 15.000 de euro, în care a trebuit să ne încadrăm cu investiția. Singurele costuri pe care le generează investiția respectivă este abonamentul care îl plătim firmei de distribuției de date mobile. Atât. Deci internetul, costul internetului, altceva nu plătește nimic primăria”, ne-a spus Ioan Brie.

Nici nu a fost încă implementat programul, dar se dorește deja extinderea rețelei de internet gratuit

Serviciul de internet gratuit va fi oferit de administrația locală cel puțin trei ani, căci asta este una dintre principalele obligații pe care primăria din Întorsura Buzăului trebuie să le respecte, conform proiectului la care a aplicat.

În același timp, Ioan Brie spune că se dorește extinderea rețelei de internet gratuit, mai ales în contextul în care din cauza epidemiei de SARS-COV-2 școlile s-au închis. Conducerea orașului vrea să ofere internet gratuit și elevilor mai puțin norocoși, astfel încât aceștia să poată participa la orele online.

„Trei ani avem obligativitatea ca noi să întreținem și să funcționeze sistemul respectiv. Vrem să îl păstrăm și să îl mai extindem. Să vedem costurile de extindere, pentru că avem partea de cetățeni romi în (n.red. strada) Aviatorului și am vrea să ducem și acolo, pentru că ne ajută foarte mult, mai ales în situația asta cu pandemia Covid-19. Ne-ar ajuta foarte mult extinderea, pentru că, vedeți, lecțiile și școala deocamdată, până în toamnă, se vor face în online și poate și în toamnă, dacă va reizbucni o pandemie, se va da foarte mult pentru realizarea orelor online, pentru elevi”, a explicat, pentru Observatorul de Covasna, Ioan Brie.

Cetățenii sunt mirați de noua facilitate asigurată de autorități

Cu siguranță vestea că vor putea beneficia în spațiile publice de internet gratuit i-a surprins pe o parte dintre locuitorii orașului covăsnean. Alex, un tânăr întorsurean, spune că nu s-ar fi așteptat la un astfel de proiect, deoarece el crede că administrația ar trebui să aibă alte obiective în care să investească, dar în același timp spune că proiectul este binevenit.

Ideea e că nu mă așteptam la o chestie de genul. Bine, nu zic că Întorsura e săracă sau așa, dar mă așteptam să se facă cu totul altceva, adică să renoveze pe anumite locuri (…). Este o chestie de aplaudat și acum multă lume o să beneficieze de internet gratuit afară. Sincer, da, mi se pare o idee bună, nu toată lumea are date mobile”, a spus Alex.

Indiferent de lipsurile pe care anumite persoane le sesizează, cu siguranță acest proiect aduce orașului un nou progres pe scara tehnologică, deoarece implementarea are o mulțime de beneficii, mai ales în cazul celor care nu își permit să plătească un abonament la internet.

David Leonard Bularca

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.