„Inima oraşului” – proiect de revitalizare urbană a centrului din Sfântu Gheorghe
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au conceput un proiect de dezvoltare urbană, ce are ca scop revitalizarea centrului municipiului, respectiv a unor spaţii şi clădiri insuficient puse în valoare.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat că proiectul „Inima oraşului” îşi propune să confere centrului istoric un loc mai important în viaţa urbei. Aici sunt multe clădiri vechi, ganguri şi spaţii neutilizate, care dacă ar fi amenajate, ar putea deveni o atracţie atât pentru localnici, cât şi pentru turişti.
„Noi avem un program prin care anul viitor vrem să realizăm aceste ministrăzi în inima oraşului, adică zona dintre clădirea teatrului şi până la hotelul Hungaria (sediul actualei Poşte n.r.) să fie modernizată foarte frumos, iar porţiunea de drum dintre teatru şi Colegiul „Mikó” va fi închisă circulaţiei. Deci vom avea şi promenadă şi vom avea şi un centru, pentru că problema municipiului Sfântu Gheorghe este că în prezent nu are un centru. Dacă ne dăm întâlnire în centru, unul se duce la magazinul Şugaş, altul la Prefectură, altul la colţ, la Colegiul „Mikó”, şi vrem ca prin acest proiect să rezolvăm şi această problemă, a centrului oraşului”, a declarat primarul Antal Árpád.
În viziunea autorităţilor locale, în gangurile acum nevalorificate vor putea fi amenajate mici pieţe, scuaruri cu verdeaţă, fântâni arteziene, buticuri şi cafenele, unde se vor putea organiza diverse întâlniri şi acţiuni culturale.
Tot pentru a îmbunătăţi aspectul urbanistic al centrului oraşului, autorităţile locale au reabilitat în urmă cu aproape trei ani clădirea Poştei vechi, pe care au placat-o cu sticlă, şi urmează să reabiliteze şi Hotelul „Bodoc”, pe care l-au cumpărat anul acesta de la un om de afaceri braşovean. Hotelul cu zece etaje, aflat vizavi de Primărie, s-a degradat, fiind abandonat la câţiva ani după privatizare.
Tot în „inima oraşului”, autorităţile locale au amenajat anul trecut un muzeu cinegetic, punând astfel în valoare atât o bogată colecţie de trofee şi arme, cât şi o clădire monument istoric. Primăria Sfântu Gheorghe intenţiona să construiască şi o parcare subterană cu peste 200 de locuri în piaţa aflată în faţa Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Galeriei de Artă, dar în cele din urmă a renunţat la acest proiect.