Cu tată maghiar şi mamă filipineză, Anne este elevă la secţia română a Şcolii „Váradi József” din Sfântu Gheorghe

Nicole Anne Galang este o fetiţă născută într-o familie mixtă, în care tatăl este maghiar, iar mama filipineză. În aprilie 2013, Anne şi familia ei s-au mutat din Filipine în Sfântu Gheorghe, iar în prezent, fetiţa este elevă în clasa a V-a, secţia română, la Şcoala „Váradi József”.

Întâlnirea cu Anne a fost pur întâmplătoare. Senină, zâmbăreaţă, veselă şi plină de energie, ea se juca împreună cu alţi copii, români şi maghiari, implicaţi în proiectul interşcolar „Prietenie pentru armonie”, desfăşurat săptămâna trecută la şcoala „Váradi József”. Deschiderea ei spre cunoaştere şi dialog, dar şi capacitatea uimitoare de adaptare într-un spaţiu nou sunt un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi.

Perfect integrată între colegii ei, Anne nu se diferenţiază decât prin trăsăturile asiatice ale chipului ei vesel, singurele indicii că ar putea fi venită dintr-un alt spaţiu.

Discutând cu ea şi colegii de joacă despre proiectul care îi adusese împreună în ziua întâlnirii, am ajuns să o cunosc puţin mai bine şi să aflu câte ceva despre cum vede viaţa şi lumea un copil de 14 ani, care se integrează într-un alt spaţiu decât cel natal. Dincolo de personalitatea ei cuceritoare, Anne surprinde prin fluenţa cu care vorbeşte limba română, după numai doi ani de stat aici. Mai mult, ea studiază şi alte limbi străine şi, după spusele uneia dintre profesoarele care o cunosc mai bine, excelează în toate. Inclusiv la matematică.

La întrebările pe care i le-am adresat a ales să răspundă în română şi, numai uneori, s-a ajutat de limba engleză, pentru explicaţii mai detaliate. Iată câteva din lucrurile pe care Anne mi le-a dezvăluit despre ea şi despre noua ei viaţă în România:

– Înţeleg că tata şi mama s-au mutat în România. Spune-mi, te rog, cum ţi se pare ţie aici?

– Mi se pare foarte bine şi îmi place.

– Câţi ani de şcoală ai făcut acolo?

– Acolo am făcut şapte ani de şcoală. Eram în clasa a VII-a.

– Şi aici în ce clasă eşti?

– Aici sunt în clasa a V-a.

– Dar de ce această diferenţă?

– Pentru că trebuie să învăţ mai bine limba română.

– Poţi să îmi spui ce diferenţe ai observat între România şi Filipine? Ce e mai frumos acolo şi ce e mai frumos aici?

– Acolo în ţară este cald. Şase luni plouă şi şase luni e soare. Aici este aşa cum e azi şi este şi zăpadă. Când acolo este vreo sărbătoare, este mai bine şi mai frumos pentru că este mai multă energie.

– Dar despre oameni ce părere ai? Cum sunt aici şi cum sunt în Filipine?

– Aici copiii parcă sunt mai distractivi. Cum e colega mea, Alina, care uneori e adevărat că vorbeşte cam mult.

– Când te gândeşti la viaţa ta viitoare, unde îţi imaginezi că vei sta? De fapt, unde ai vrea să locuieşti în viitor?

– Nu ştiu.

– Nu te-ai gândit la asta până acum?

– Nu.

– Dar dacă încerci să te gândeşti în clipa asta, care ar fi prima alegere care îţi vine în minte?

– Un loc? Mmm... poate în Filipine sau poate în Anglia. Nu ştiu.

– Şi în România nu?

– Poate şi în România...

– Deci vorbeşti şase limbi: filipineză, germană, franceză, engleză, română şi puţină maghiară, da? Care din aceste limbi îţi place cel mai mult?

– Prima este limba mea natală. Apoi îmi place engleza, apoi româna, pe locul patru este franceza, apoi germana şi ultima este maghiara.

– E greu pentru tine să înveţi limba maghiară?

– Da. Uneori amestec cuvintele.

– Normal! Dacă vorbeşti atâtea limbi... dar când gândeşti, în ce limbă gândeşti?

– Cel mai mult în limba mea, dar mai gândesc şi în engleză. Uneori gândesc şi în română.

– Limba română ţi se pare grea?

– Da... este destul de grea.

– Ce crezi despre şcoala de aici faţă de şcoala din Filipine? Cum sunt profesorii aici şi cum sunt cei de acolo?

– Aici profesorii sunt mai buni. Acolo, când facem o limbă străină, doar scriem, scriem, scriem... Niciodată nu vorbim.

– Am cunoscut de curând o fată din Germania. Ea mi-a spus că, spre deosebire de profesorii din ţara ei, cei din România sunt mai prietenoşi. Tu eşti de aceeaşi părere?

– Şi eu cred că sunt mai prietenoşi. Acolo nu îmi plăcea că în clasa a VI-a aveam un profesor care ridica mereu vocea.

– Şi asta te făcea să îţi fie frică de el?

– Nu îmi era frică, dar nu îmi plăcea.

– Ce îţi place cel mai mult să faci în România?

– Îmi place să merg cu prietenii în parc şi, câteodată, îmi place să stau acasă şi să mă uit la diverse lucruri.

– Ce crezi despre copiii din acest grup al prieteniei? Unii sunt români, alţii sunt maghiari. Cum vezi tu situaţia asta?

– Nu ştiu. Mi se pare destul de frumos.

– Crezi că pentru oameni trebuie să conteze ce rasă sau origine au alţi oameni?

– Eu nu cred că asta e important. Trebuie să fie armonie. Cum suntem noi aici, unde limbile se întâlnesc.

Anne mai are încă multe de aflat despre noua ei ţară. Am m ai întrebat-o printre altele şi care este mâncarea ei preferată. Toate felurile de mâncare erau din bucătăria filipineză. Printre lucrurile pe care le mai are de descoperit, au rămas şi celebrele sarmale.