ACTUALITATE 11 noiembrie 2014

Închisoare pentru promisiuni de muncă în străinătate

de Székely Emőke | 528 vizualizări

Un bărbat din Sfântu Gheorghe, condamnat anterior la 2 ani şi 2 luni de închisoare pentru înşelăciune, a fost identificat luni de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Covasna, care l-au arestat, urmând să fie transferat la penitenciar.

Este vorba de un bărbat de 27 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, pe numele căruia Judecătoria Sfântu Gheorghe a emis la data de 6 noiembrie 2014 un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul are de executat o pedeapsă de doi ani şi două luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune.

Ițele poveștii încep în 2012, când prin intermediul unor oferte mincinoase bărbatul a înşelat mai multe persoane promiţându-le locuri de muncă în străinătate, iar pentru efectuarea demersurilor necesare încheierii contractelor de muncă, solicita un avans de 40 de lei. Zeci de persoane au căzut în plasa escrocului, iar prejudiciul total cauzat este de peste 4.000 de lei.

Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna și IPJ Covasna au încheiat anul acesta un protocol de colaborare în vederea depistării firmelor fantomă și a persoanelor care promit un loc de muncă în străinătate, dar de fapt înșală oamenii. Cu toate că președintele CCI Covasna, Édler András, a spus în mai multe rânduri ca cei interesați să muncească în străinătate, să se intereseze la ei, nimeni nu a făcut-o. „Eu nu știu să fi venit cineva să se intereseze de o firmă de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate. Protocolul există, dar dintr-un motiv pe care eu nu îl cunosc, lumea nu vrea să beneficieze de el” – a declarat Édler András.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.