ACTUALITATE 7 mai 2017

Încep înscrierile la grădiniță

de Iulia Drăghici - Taraș | 965 vizualizări

Copiii cu vârste între 3 și 6 ani vor putea fi înscriși în învățământul preșcolar începând din această lună. În perioada 8–19 mai are loc reînscrierea copiilor care deja frecventează o unitate de învățământ, iar între 22 mai şi 16 iunie se va derula prima etapă de înscriere a copiilor nou-veniți. Etapa a II-a a înscrierilor se va desfășura în perioada 26 iunie – 28 iulie, iar etapa finală de ajustări, respectiv înscrierea copiilor respinși în etapa a II-a pe locurile rămase libere, va avea loc între 31 iulie – 31 august.

Fiecare grădiniță este obligată să informeze părinții, să afișeze vizibil proiectul de școlarizare, criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor și numărul de copii înscriși/reînscriși zilnic din totalul disponibil.

În ceea ce privește înscrierea în învățământ a copiilor cu vârste sub 3 ani, inspectorul școlar general al județului Covasna, Kiss Imre, a declarat săptămâna trecută într-o conferință de presă că acest lucru este posibil doar dacă rămân locuri libere în grădinițe.

„Grădinițele din centru sunt mai solicitate decât cele din cartierele Ciucului sau Gară, dar planul de școlarizare oferă locuri pentru toți copiii care împlinesc vârsta de 3 ani. Dacă sunt locuri libere, atunci pot fi înscriși și cei cu vârste între doi și trei ani”, a spus inspectorul general, subliniind că sub nicio formă nu se vor suplimenta locurile în grădinițele cele mai solicitate în detrimentul celor care nu au așa mare căutare și că planul de școlarizare este foarte clar și suficient pentru ca toți copiii din județ să poată beneficia de dreptul la învățătură.

 

 

Teme articol: gradinita inscrierfe
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.