ACTUALITATE 1 februarie 2015

„Încălzim suflete” a ajuns la copiii din Araci

de Covasna Media | 557 vizualizări

Impact CNMV incalzim suflete ianuarie 2015 - 1

Vineri s-a încheiat primul proiect al clubului Impact ce funcționează în Colegiul Național „Mihai Viteazul”, sub directa coordonare a prof. Maria Băilă și Constanța Balog. Proiectul „Încălzim suflete!” a avut ca scop derularea unei acțiuni caritabile prin colectarea de mănuși, fulare, căciuliţe și geci pentru a face iarna mai caldă unor copii din localitatea Araci, din centrul școlar „Romulus Cioflec”. În cadrul acestui proiect, Asociația OvidiuRo a fost parteneră. Comunitatea şcolară din Araci beneficiază de ani de zile de implicarea asociației în viața comunității cu scopul de a încuraja accesul copiilor din medii sociale dezavantajate la actul educațional. Pornind de la această preocupare, Clubul Impact a încercat dăruind să aducă puțină căldură în sufletul acestor copii. Valoarea activității nu constă neapărat în obiectele donate, ci în dorința membrilor clubului de a se implica, de a dărui și a-i sensibiliza pe cei din jurul lor în această campanie. Eleva Istrate Lavinia declară că „o astfel de acțiune derulată în comunitatea din care facem parte ne aduce mai aproape de realitatea mai puțin frumoasă. Această experiență, aceea de a dărui unor copii nevoiași, ne face să apreciem și mai mult ceea ce avem, dar și să continuăm să aducem puțină lumină și căldură acolo unde este nevoie de noi”. Profesoara Maria Băilă declară că în perioada care va urma clubul va continua acest tip de activități la sugestia și dorința elevilor exprimate în întâlnirile săptămânale. În același timp consideră că se impune o colaborare activă cu asociațiile și instituțiile locale astfel încât de aceste activități să beneficieze un număr cât mai mare de copii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.