În zona Baraolt se fură cel mai mult de pe câmp
Polițiștii covăsneni se confruntă zilnic cu furturi de pe câmp, însă sunt unele zone din județ unde hoții sunt mai activi sau mai mulți. „Avem zilnic 2-3 cazuri de furturi agricole. Cele mai multe sunt în zona Baraolt, la Belin, la Vârghiș, apoi la Sfântu Gheorghe. Avem cazuri și în zona Târgu Secuiesc, dar mai rar” – a declarat șeful IPJ Covasna, cms. şef Ion Popa. Cât despre romii din zona Araci – Vâlcele, ei le dau de furcă polițiștilor brașoveni, pentru că, spune șeful IPJ Covasna, mai nou fură de pe câmpurile de la Bod și alte localități apropiate.
El spune că de cele mai multe ori se fură cantități mici de cartofi, porumb sau alte produse agricole, iar polițiștii de la posturile comunale deseori prind hoții în flagrant. „Reînființarea posturilor comunale a adus rezultate și în privința acestor furturi, numărul prinderilor în flagrant a crescut, polițiștii reușesc să îi prindă pe hoți în timpul patrulării. De asemenea, față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul sesizărilor a de furt a scăzut. Cu toate acestea ar fi bine ca primăriile să intervină, să organizeze pază pe câmp sau să găsească alte soluții pentru stoparea acestor infracțiuni. La Zagon, de exemplu, a fost adoptată o hotărâre de Consiliu Local care reglementează faptul că după o anumită oră căruțele și utilajele nu pot circula” – spune Ion Popa.
Dacă hoții sunt prinși, li se întocmește dosar penal, dar dacă valoarea bunurilor furate este mică, se propune neînceperea urmăririi penale.