În primăvară se reiau lucrările la drumul din Valea Mare
Liderii Consiliului Județean Covasna și-au asumat că va continua proiectul, în ciuda pierderilor financiare
Lucrările pentru modernizarea Drumului Județean 121 A – Boroșneu Mare – Întorsura Buzăului se vor relua, în sfârșit, în primăvară, anunță conducerea Consiliului Județean Covasna.
Firma care va executa lucrarea este Drumuri și Poduri Covasna, la care acționar este Consiliul Județean. Aceasta s-a văzut nevoită să își asume proiectul, chiar și dacă va ieși în pierdere, spun liderii CJ.
„Pe PNLD avem 121A, Întorsura Buzăului – Boroșneu, 21 de kilometri. Acolo, Drumuri și Poduri, împreună cu Consal, o firmă din Brașov, au câștigat (n.red. licitația). Au făcut 7% din lucrări, iar din cauza OUG 114 s-au oprit lucrările. Noi am discutat cu Drumuri și Poduri. Firma din Brașov a vrut să iasă din contract. Până la urmă i-am convins să rămână cu 1%, ca să nu facem altă licitație. Deci până la urmă, Drumuri și Poduri ar trebui să lucreze. Am discutat, chiar și în pierdere, să se apuce din primăvară și să facă”, a declarat joi, într-o conferință de presă, administratorul public al județului Covasna, Kovács Ödön.
„Guvernul României ne-a creat o problemă prin Ordonanța 114. Noi deja aveam contract încheiat, am demarat lucrările în 2018, când ne-au pus la zid. Sunt sume foarte mari. E vorba de milioane de euro, nu e de joacă”, a ținut să puncteze și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Mai mult, au anunțat reprezentanții CJ Covasna, încă o porțiune din DJ 121A, Moacșa – Pădureni, este în faza de licitație cu proiectul tehnic și execuția lucrării.
Lucrările de modernizare la drumul dintre Boroșneu Mare – Valea Mare și Întorsura Buzăului au început în vara anului 2018. Un an mai târziu, acestea s-au sistat din motive juridice. Vinovată ar fi fost OUG 114, care modifica salariul minim în construcții și, drept urmare, și investiția, care avea noi costuri.
Valoarea investiției, conform contractelor semnate în iunie 2018, ar fi fost de 23, 5 milioane de lei. Contractul de execuție prevedea și că termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare este de trei ani.
Proiectul prevede ca date tehnice și că platforma drumului va fi de 8 metri, partea carosabilă asfaltată de 6 metri, iar acostamentul 2x1 metri.
Între timp, locuitorii și autoritățile locale din Valea Mare au făcut diferite demersuri, ca de exemplu scrisori deschise, prin care solicitau Consiliului Județean să reia lucrările, pentru că drumul devenise greu practicabil.