ACTUALITATE 17 februarie 2013

Împrumuturi avantajoase pentru Primării

de Monica Vrânceanu | 638 vizualizări

Senatorul Marius Obreja le recomandă primăriilor din judeţ împrumuturile de la Trezoreria Statului

Președintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, le recomandă primarilor din județ să utilizeze oportunitățile pe care le oferă o Ordonanță de Urgență adoptată recent, prin care se acordă împrumuturi către autorităţile locale, cu o dobândă foarte avanjatoasă.

Marius Obreja a declarat că prin respectiva Ordonanță, primarii au dreptul să contracteze împrumuturi de la Trezoreria Statului cu o dobândă de 5,25% pe an, ceea ce reprezintă o reală oportunitate în comparație cu ofertele băncilor. Potrivit lui Obreja, suma totală pusă la dispoziție de Stat este de 800 de milioane de lei; nu există o limită a sumei pe care o poate solicita o primărie, iar banii se vor acorda pe principiul „primul venit, primul servit”.

„Este o sursă de finanțare ieftină, cu termene de rambursare de cinci ani și cu o dobândă infinit mai bună decât la bănci. Autoritățile locale vor trebui să facă dovada facturilor de achitat, înregistrate până în luna anterioară depunerii cererii de împrumut”, a explicat Marius Obreja.

Senatorul a mai precizat că termenul limită pentru depunerea dosarelor pentru împrumut este data de 29 martie, urmând ca din 31 martie să se facă plățile.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.