Implanturi mamare gratuite pentru pacientele care au avut cancer de sân
Un program al Ministerului Sănătăţii prin care pacientele care au avut cancer de sân pot face operaţii de reconstrucţie mamară este încă necunoscut de românce. Spitalele au cumpărat implanturile, dar puţini medici au făcut intervenţii chirurgicale. O femeie cu această boală are nevoie doar de o recomandare din partea unui medic oncolog pentru a beneficia gratuit de operaţia estetică.
Mihaela Sofrone a aflat în urmă cu opt ani că are cancer la sân. Femeia spune că după vestea teribilă, cel mai mult a afectat-o operaţia prin care unul dintre sâni i-a fost extirpat.
„Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cancerul de sân mi se pare că loveşte cel mai tare într-un element important pentru femeie, în feminitatea ei”, a spus pacienta Mihaela Sofrone.
De anul acesta, femeile care au trecut prin aceeaşi situaţie pot beneficia, gratuit, de operaţie de reconstrucţie a sânilor în cadrul programului naţional de oncologie. Intervenţiile chirurgicale se fac în spitalele care au şi secţii de chirurgie plastică, aşa cum este şi Spitalul Bagdasar din Bucureşti. Medicii au comandat deja implanturile pe care le vor folosi şi spun că pot face operaţia oricărei paciente care are recomandare din partea unui oncolog.
„Rezultatele sunt foarte bune, practic poţi realiza un sân aproape la fel ca cel contralateral. Impactul este major din punct de vedere psihologic. Pacientele sunt fericite când reuşesc să aibă doi sâni, aşa cum ar trebui să fie”, a spus dr. Silviu Marinescu, şeful secţiei de chirurgie plastică de la Spitalul Bagdasar.
În România, 8.000 de femei sunt diagnosticate în fiecare an cu cancer de sân. Incidenţa bolii este în creştere peste tot în Europa, numai că în ţara noastră mortalitatea este mult mai mare din cauză că boala este diagnosticată în faze avansate. Aşa se face că în jur de 3.000 de românce mor în fiecare an din cauza cancerului de sân.
Statul subvenţionează anul acesta operaţiile de implantare a protezelor de sân pentru 800 de paciente.