ACTUALITATE 11 martie 2021

Gravitatea cazurilor tratate la SJU, în toate domeniile medicale, a crescut considerabil în ultimul an

de Agerpres | 653 vizualizări

Gravitatea cazurilor tratate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a crescut considerabil în ultimul an, deoarece foarte multe persoane care ar fi avut nevoie de asistenţă medicală au neglijat afecţiunile de care suferă sau au preferat să amâne vizita la medic de teama de a nu se infecta cu noul coronavirus, a declarat, miercuri, managerul instituţiei, Andras Nagy Robert.

„În ultima perioadă, chiar dacă numărul de operaţii a scăzut faţă de 2019, gravitatea pacienţilor care sunt operaţi, care vin la spital, este substanţial mai mare, incomparabil mai mare faţă de 2019. (...) Dar această chestiune, adică gravitatea cazurilor, este valabilă nu numai în domeniul chirurgical, ci şi în celelalte domenii medicale, nu numai la chirurgie este valabil acest lucru. Deci, am să dau un exemplu: sunt operaţii de rutină la care se lucrează 40 de minute, maximum o oră şi datorită gravităţii cazurilor respective se ajunge acum şi la trei ore. (...) Solicitarea personalului medical şi în această privinţă este foarte mare în această perioadă“, a declarat managerul spitalului.

Acesta a făcut repetate apeluri către cetăţeni să nu amâne investigarea problemelor de sănătate urgente, menţionând că în spital au fost luate măsuri de protecţie atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical, au fost realizate circuite separate pentru bolnavii COVID şi non-COVID, prin urmare pot beneficia de serviciile medicale în condiţii de siguranţă.

Facem un nou apel la locuitori să nu ezite să se ducă la medic, fie că este vorba despre spitalul nostru, medicul de familie sau despre un alt spital din ţară. Ideea este să se ducă la consult dacă apare o problemă, pentru că şi o chestiune banală poate avea consecinţe şi se poate agrava. Numărul pacienţilor care se îndreaptă către medic s-a redus, deci teama de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a avut şi această consecinţă. (...) Lumea trebuie să conştientizeze că dacă există o problemă medicală, aceasta nu trebuie rezolvată pe Google. (...) Autodiagnosticarea, mai ales în această perioadă, este o problemă. Nu de aceea medicii au terminat 6 ani de facultate şi încă 4-5-7 ani de rezidenţiat de specializare ca să fie înlocuiţi de un motor de căutare pe internet, pacientul trebuie să se ducă la un medic în care are încredere. Problemele medicale nu se tratează pe internet, ci pe o platformă medicală, fie că vorbim de spital, policlinică, urgenţă sau medic de familie“, a afirmat managerul SJU.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.