Ghișeele de relații cu publicul s-au mutat în noul sediu IPJ
Toate serviciile destinate publicului din cadrul IPJ Covasna (cazier judiciar, serviciul rutier, ordine publică și arme) s-au mutat de ieri, 23 ianuarie a.c. în noul sediu de pe Bulevardul General Grigore Bălan, nr. 67.
„Începând cu data de 23 ianuarie 2024, toate serviciile destinate publicului din cadrul IPJ Covasna (cazier judiciar, rutieră, ordine publică și arme) își vor desfășura activitatea în noul sediu al instituției, situat în municipiul Sfântu Gheorghe, Bulevardul General Grigore Bălan, nr. 67”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Covasna.
De asemenea, oamenii legii mai anunță că, activitățile se vor desfășura într-un spaţiu nou, dotat cu tehnologie modernă, care asigură un acces facil și o servire rapidă.
Lucrările la noua clădire a IPJ Covasna au început în 2008, însă din lipsă de fonduri, deși termenul de finalizare era inițial anul 2011, au stagnat. În iulie anul trecut, a fost anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, un nou termen de finalizare pentru sediu, respectiv sfârșitul lunii septembrie 2024.