ACTUALITATE 9 ianuarie 2017

Gerul nu îi sperie pe covăsneni – școlile rămân deschise

de Iulia Drăghici - Taraș | 6149 vizualizări

Eu știu că nici în timpul războiului nu s-au oprit cursurile, când chiar erau motive”

Cu excepția câtorva elevi, care poate își doreau și ei o vacanță de iarnă prelungită, măsura de a nu suspenda cursurile la unitățile de învățământ din județul Covasna, chiar sub incidența avertizărilor de ger persistent, este văzută ca una de normalitate. Mai mult, chiar dacă și în județul vecin, Brașov, Inspectoratul Școlar Județean a luat decizia să nu deschidă școlile marți, la noi autoritățile își mențin poziția de a continua procesul educațional. Inspectorul școlar general din Covasna, Kiss Imre, a declarat că școlile noastre se vor închide doar în cazul unei decizii luate la nivel național.

La Întorsura Buzăului nici măcar deficiențele de la centrala termică a orașului, care încălzește majoritatea instituțiilor din oraș, nu este un motiv suficient pentru a suspenda cursurile.

Elevii „bucuroși că nu vor fi puși în situația de a recupera orele sâmbăta sau altfel”

Cel mai mare argument pro deciziei de a nu închide școlile din județul nostru, dat atât de cadrele didactice și autorități, dar și de elevi, a fost cel al recuperării ulterioare a orelor, care s-ar fi putut întâmpla în următoarea vacanță sau în zilele de sâmbătă.

scoala-iarna-zapada (2)„Eu cred că a fost bine că nu s-au suspendat orele în școala noastră. (...) Majoritatea elevilor au ajuns la  școală, iar atmosfera a fost una obișnuită, ca în prima zi după vacanță. I-am întrebat ce părere au despre situația altor elevi care astăzi și mâine stau acasă și mi-au spus foarte sincer că ei nu aveau de ce să rămână pentru că drumurile au fost deszăpezite, transportul a fost asigurat și în școală este căldură. Ei sunt obișnuiți cu asemenea condiții meteo, în caz contrar ar trebui suspendate orele mai multă vreme. Erau bucuroși că nu vor fi puși în situația de a recupera orele sâmbăta sau altfel. (...) Gerul se resimte diferit în fiecare regiune, dar în situația aceasta nouă, celor din Întorsura Buzăului, ar trebui să ni se asigure un spor de rezistență le frig/ger”, ne-a spus Andreea Filofi, profesoară la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului.

„Dacă la noi s-ar închide școlile la fiecare -20 de grade, gândește-te că mai bine din jumătatea iernii școlile ar sta închise, iar noi ar trebui să recuperăm orele în timpul liber. Și apoi te-ai plânge că recuperezi și că nu mai ai timp liber. De când mergi la școala nu te-ai obișnuit?”, este argumentul adus într-o dezbatere din mediul online de Cătălina Proț, o elevă din Întorsura Buzăului.

Și conducerea Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe este de părere că la nivelul instituției „accesul elevilor la serviciile educaționale nu este împiedicat de gradele din termometre”. „Noi considerăm că funcționarea școlii în aceste zile de iarnă ține de normalitate. Din informațiile pe care le avem, știm că drumurile nu sunt înzăpezite, se circulă în condiții de iarnă. (...) Conducerea colegiului consideră că unitatea noastră de învățământ trebuie să rămână deschisă chiar dacă vor exista elevi care nu vor putea ajunge la cursuri. Trebuie să ținem cont de faptul că și părinții au început serviciul după această vacanță de iarnă, iar elevii nu pot rămâne nesupravegheați. Cu siguranță, în cazul absențelor motivate din cauza condițiilor meteo, cadrele didactice ale colegiului vor manifesta înțelegere, asigurându-se că elevii nu vor înregistra lacune în ceea ce privește conținuturile parcurse”, ne-a declarat Maria Băilă, director adjunct al CNMV.

„Ziua mea nu a fost una neobișnuită datorită faptului că stau aproape de școală, dar și pentru că am parcurs drumul cu mașina. Nu pot să mă plâng deoarece C.N. „Mihai Viteazul”, școala unde învăț, a fost bine încălzită, așa cum sper că au fost toate școlile din județ, iar drumurile au fost curățate. Drumul spre casă a fost mai greu, dar noi suntem „căliți” (că tot am auzit această expresie circulând zilele acestea pe internet)”, spune Denisa Gabor, președintele Consiliului Elevilor de la CNMV. Aceasta ne-a mai precizat că ziua de luni nu a fost total lipsită de incidente, având colegi care au așteptat de dimineață chiar și 40 de minute, în frig, un autobuz.

„Nu putem vorbi de «pinguinii» de altădată

scoala-iarna-zapada (3)Dezbaterea din mediul online a fost luată cu asalt de comparații amuzante între elevii covăsneni și pinguinii din regiunile polare. Cu toate acestea, mulți spun, fără exces de zel, că iarna de anul acesta încă nu este de speriat și că nămeții și gerul nu pot fi comparate cu cele din trecut.

„Elevii noștri au fost la școală. Am avut foarte puțini absenți. Am realizat toate orele, dar după un program scurt. A fost mai rece și datorită faptului că este luni și școala nu s-a încălzit. Din punctul meu de vedere a fost în regulă. Avem încălzire centrală, iar majoritatea elevilor noștri sunt aduși la școală de părinți cu mașinile, deci nu putem vorbi de „pinguinii” de altădată. Cine nu ar mai fi vrut încă 2 zile de vacanță?! Ce vom face dacă toată luna va fi ger?! Stăm acasă?! Atâta timp cât drumurile sunt deszăpezite, școlile sunt încălzite, nu văd niciun motiv pentru care să stăm acasă. E greu după o vacanță de 2 săptămâni, dar e o perioadă încărcată și la școală. Să nu uităm că după o lună luăm din nou vacanță. Trebuie să încheiem semestrul. Nu contest că sunt zone izolate în care nu s-au putut desfășura cursurile, dar nu e nici cazul nostru și nici cazul capitalei”, ne-a precizat Otilia Buzea, profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Russu” din Sita Buzăului.

„Nu a fost nimic special. Ne-am urat numai bine în noul an, la unele ore am scris, la altele am stat, nu am făcut activități „altfel”. A fost o atmosferă de voie bună peste tot. Am înțeles că pe vremea lui Ceaușescu se făceau tuneluri prin zăpadă ca să meargă lumea la școală. Dacă zăpada era de 2 metri, să zici că nu poți să ieși din casă, atunci da, trebuia să se închidă școlile, dar așa nu cred că e cazul. Se poate merge, îți iei haine groase, cum am făcut azi și gata. (...) Prea mult tam – tam din cauza unui vânt supărăcios”, este de părere și Filip Bundan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.

„Am mers pe jos la școală, cât încă nu erau microbuze, iar mașinile nu porneau din cauza gerului (minus 25, minus 35 de grade). Ajungeam cu pantalonii înghețați până la genunchi și nu protestam. Zăpada nu e atât de mare ca în alți ani și știu ce zic. S-au închis școlile în București și în alte zone din țară unde situația e și mai rea. Da, probabil că vreți vacanță și asta ar fi fost și atitudinea mea acum 4-5 ani însă în București e oricum traficul prost, acum e de-a dreptul paralizat de zăpadă. Din păcate, primarul Fi(i)rea e depășită de situație așa că asta a considerat ea ca fiind cea mai bună soluție. Trotuarele sunt în cea mai mare parte necurățate, la fel și parcările. (...) O să vezi mai încolo de ce statul acasă nu e măsura ideală”, a motivat într-o dezbatere online o altă tânără din Întorsura Buzăului, Teodora Ungureanu, în prezent studentă la București.

Probleme la centrala termică din Întorsura Buzăului

Chiar dacă de câteva zile autoritățile locale din „polul frigului” din România, cum e numit orașul Întorsura Buzăului, se luptă cu lipsa de combustibil la centrala termică din cauza unor defecțiuni la sistemul de produs biomasă, primarul spune că suspendarea cursurilor este o soluție care iese din discuție.

„La noi nu se impune această măsură. Eu știu că nici în timpul războiului nu s-au oprit cursurile, când chiar erau motive. Rămân la ideea că fiecare gospodar trebuie să se pregătească de iarnă. Noi avem o problemă mare, pentru că nu avem combustibil (biomasă - n. red.) pentru centrala termică, dar suspendarea cursurilor ar fi ultimul lucru pe care l-aș face. (...) Trebuie apărată școala! Oricum ar fi trebuit recuperate cursurile. Nu cred că sunt elemente suficiente pentru a opri cursurile. La Întorsura Buzăului, chiar dacă avem mai puțină căldură decât altădată, e suficientă și e în ordine. Drumurile sunt bune, microbuzele funcționează, deci nu văd motive pentru care ar trebui să oprim activitatea școlilor. Ne dăm silința să apărăm firescul, normalitatea”, ne-a declarat luni, primarul din Întorsura Buzăului, Leca Băncilă.

Din acest motiv, al frigului care se anunță pentru ziua de marți, o elevă din clasa a X-a de la liceul întorsurean „Mircea Eliade”, Andreea Boricean, spune că, asemenea multor colegi, va lipsi de la ore. „Azi a fost bine cât de cât, dar sincer mă tem de ziua de mâine, cu siguranță va fi foarte frig. M-am hotărât să lipsesc, nu are rost să mă risc să ies din casă ca să rămân cu „degerături” la picioare, ca azi. În liceu a fost bine, cald, dar în stație și în autobuz e destul de frig. Sunt dezamăgită de decizia de a nu se suspenda orele, deoarece mulți vor lipsi mâine, iar orele de curs se țin, iar noi rămânem în urmă și trebuie să recuperăm singuri”, explică aceasta.

„Nu mi se pare normal ca țara să fie împărțită în două”

Deși sunt cadre didactice în județ care spun că numărul absențelor înregistrate luni nu a fost unul de speriat, sunt elevi care susțin că orele nu s-au putut desfășura în condiții normale. Tot elevii sunt cei care spun că România ar trebui să dea dovadă de mai mult unitate și să existe o decizie generală privind suspendarea sau nu a cursurilor.

„Astăzi nu am avut o zi foarte productivă la școală. Foarte mulți colegi au lipsit, am fost abia jumătate de clasă. Consider că ar fi fost mai bine să fie școlile închise astăzi, deoarece mulți elevi care vin din localități diferite au probleme cu transportul. Orele nu se pot ține în condiții normale când lipsesc atât de mulți elevi, așa că ar trebui să se găsească o soluție de mijloc”, a spus Ioana Roșu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului.

„Pot să spun că mi s-a părut destul de diferit pentru că atmosfera era ciudată, iar frigul pătrundea și în clasă. Am văzut mulți colegi care stăteau cu gecile pe ei în timpul orelor, ceea ce nu e normal. Multe dintre celelalte județe au decis să închidă școlile deoarece copiii nu merită să îndure frigul, zăpada și vântul pentru a sta câteva ore la școală. Presupun că noi am decis să nu le închidem pentru că în majoritatea anilor ne confruntăm cu astfel de condiții, deci lumea crede că nu avem nicio problemă cu aceste temperaturi.  Ei bine, nu e așa! Nu putem îndura orice. (...) Nu mi se pare normal ca țara să fie împărțită în două, cei ce merg la școală și cei ce nu merg. Era bine ca toți să stăm acasă măcar 2 zile până se mai domolește vremea. La noi nu este exclus să fie și mai frig”, a subliniat și Andrei Banciu, elev în clasa a VIII-a la Școala „Nicolae Russu” din Sita Buzăului.

Potrivit autorităților locale și județene, indiferent de cât vor scădea gradele din termometre, fără o decizie generală venită de la nivel național, elevii și cadrele didactice din județul Covasna vor continua programul normal. „Pinguini” sau nu, „căliți” sau nu, școala covăsneană merge înainte.

Teme articol: Covasna cursuri ger scoala
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Stelian, 10 ianuarie 2017
Mai este o școală în municipiu Sf Gheorghe, Nicolae Colan. Astăzi de dimineață, pe un frig năprasnic, mi-am trimis, că de obicei, fetița la școală, elevă în clasa VI -a! Din cauza unei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.