Gerul ne pune vieţile în pericol
O femeie de 53 de ani din Sfântu-Gheorghe a murit ieri în stradă din cauza şocului termic
Temperaturile extrem de căzute au început să afecteze tot mai mulţi oameni, Ambulanţa Covasna confruntându-se în ultimele zile cu tot mai multe cazuri de infarct, hemoragii, crize de inimă şi accidente vasculare celebrale.
O femeie din Sfântu Gheorghe a murit ieri în stradă după ce a suferit un şoc puternic ieşind în frigul de afară. Din primele date oferite de către poliţişti, femeia a căzut pur şi simplu în stradă, unde a şi murit, drept pentru care sosirea Ambulanţei a fost inutilă şi nu a mai putut-o salva.
Directorul Ambulanţei Covasna, Tiberiu Poştoacă, a declarat că, potrivit actului de identitate, femeia avea 53 de ani, iar prima cauză a morţii pare să fi fost şocul termic. Din spusele medicilor de la Spitalul Judeţean a reieşit că femeia suferise în trecut o operaţie de cord, iar moartea subită a survenit în stradă ca urmare a lipsei de rezistenţă a organismului la acest şoc puternic.
Potrivit lui Tiberiu Poştoacă, această perioadă este una plină de cazuri de urgenţe referitoare la şocurile termice şi îi afectează în special pe cei care au probleme de sănătate şi pe vârstnici.
“Şocurile sunt puternice în această perioadă când se iese de la o temperatură de 20 de grade Celsius la una de minus 10 sau minus 15, iar cei mai afectaţi sunt vârstnicii şi cei cu istoric medical cardiologic, însă asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla şi altora”, a explicat Tiberiu Poştoacă, recomandând ca cei sensibili cu sănătatea şi mai ales vârstnicii să evite pe cât posibil expunerea la frigul pătrunzător de afară.
Şeful Ambulanţei a precizat că în această perioadă medicii de la Ambulanţă lucrează la capacitate maximă, însă maşinile Ambulanţei continuă să aibă un timp de răspuns de cinci minute în Sfântu Gheorghe - aici intrând momentul solicitării prin Serviciul 112 şi timpul propriu zis al ajungerii la solicitare.