Găsirea unui loc de muncă – provocare pentru persoanele cu dizabilități
Camera de Comerț și Industrie Covasna și Fundația Diakónia au organizat vineri o discuție pe tema integrării în piața muncii a persoanelor cu dizabilități.
Inițiativa le aparține celor de la Fundația Diakónia, cei care se ocupă de activitățile destinate persoanelor cu dizabilități de la Casa Iris. „Ne-am adresat Camerei de Comerț și Industrie în speranța că împreună vom reuși să obținem rezultate în materie de includere în piața muncii a persoanelor cu dizabilități. În județul Covasna sunt în jur de 4.000 de astfel de persoane, din care 600 au dizabilități mentale. Studiile au arătat că în cazul în care aceste persoane sunt ajutate, au parte de îndrumare corespunzătoare, se pot include pe piața muncii. Este important ca și ei să devină membri folositori ai societății” – a declarat președintele Fundației, Makkai Péter.
Acesta a atras atenția asupra unei legi, care spune că în cazul acelor firme care au peste 50 de angajați, 4% din personal trebuie să fie cu dizabilități. „Firmele au două opțiuni: ori angajează persoane cu dizabilități, ori plătesc către stat contravaloarea unui număr de salarii minime pe economie în funcție de câte persoane cu dizabilități ar fi trebuit să angajeze” – spune Makkai.
Președintele CCI Covasna, Édler András, a spus că din cauza crizei economice, angajarea persoanelor cu dizabilități este greoaie, și a precizat că nu are cunoștințe despre cât de respectată este legea menționată de către firmele din județ.
Momentan în județ sunt angajate 21 de persoane cu dizabilități, dintre care 16 lucrează la Casa Iris din Sfântu Gheorghe.