ACTUALITATE 15 martie 2018

FOTO/VIDEO Pericolul din satul Căpeni încă nu a trecut

de Iulia Drăghici - Taraș | 1402 vizualizări

La Baraolt se menține starea de alertă; Ministrul Apelor este în continuare la fața locului

Digul din satul Căpeni al orașului Baraolt este în continuare sub atentă monitorizare. Acesta a rezistat toată noaptea, însă, spun autorităților locale, pericolul nu a trecut, deși apa este în scădere. Ministrul Apelor și Pădurilor este, încă de azi noapte la fața locului. Evacuarea cetățenilor din locuințele care ar putea fi afectate s-a realizat cu dificultate, ne-a declarat primarul din Baraolt Lázár-Kiss Barna András.

„În momentul de față e stabil, deși nu am trecut total de criză. (...) E o porțiune de 300 de metri unde se poate rupe oricând digul, dar acum a început să scadă Oltul și nu trece peste dig. Se pare că e stabil. (...) Am colaborat foarte bine cu toate autoritățile, ISU, jandarmerie, prefectură, chiar și domnul ministru Deneș de la Ape și Păduri este aici. Situația e supravegheată foarte atent. Oamenii au colaborat și ei destul de bine în privința muncii, chiar dacă nu ca evacuare. Efectiv, toată lumea e aici pentru monitorizare. (...) Nimeni nu poate aprecia dacă se va rupe sau nu. E vorba de presiunea apei și să vedem cât ține”, a declarat, pentru „Observatorul de Covasna”, primarul Baraolt Lázár-Kiss Barna András.

„Se consolidează cu saci digul. Apa e în scădere. Au trecut cele 10 ore, digul a rezistat, deci e posibil să scăpăm fără probleme”, a declarat și purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Edilul din Baraolt a subliniat că a întâmpinat rezistență din partea cetățenilor privind evacuarea celor 130 de case aflate în calea viiturii.  

„A fost dat ordin de evacuare, dar cei mai mulți oameni s-au cazat la rude, la prieteni și cei care au fost mai în putere au stat alături de noi și au monitorizat situația toată noaptea. Cei care nu au vrut să plece, toată lumea, pe propria răspundere a rămas, dar nu prea a dormit nimeni liniștit”, a mai spus primarul.

Ministrul a promis că va trata problema digului din Căpeni ca pe o prioritate

Întrebat care este planul de acțiune în cazul în care pericolul va trece fără să producă pagube, Lázár-Kiss Barna András a spus că se vor începe lucrări de consolidare a digului și că însuși ministru a promis că va oferi sprijin în acest sens.

„Domnul ministru ne-a promis că o să fie luat în calcul și cu prioritate acest dig și să vedem ce putem face să nu mai apară această problemă. Ne-a promis că după ce ajunge la București, cu specialiștii lui o să fie tratată o să discute această problemă”, ne-a mai declarat Lázár-Kiss Barna András.

Digul de protecție care preia unda de viitură produsă pe cursul râului Olt din satul Căpeni al orașului Baraolt s-ar putea rupe în orice moment, a anunțat miercuri seara ISU Covasna. Aproximativ 300 de persoane din 130 de locuințe au fost în situația de evacuare.

Peste 40 de pompieri de la ISU Covasna, 25 de la SVSU, 25 de la IJJ și 4 de la IPJ s-au mobilizat încă de azi noapte pentru evacuarea locuitorilor și monitorizarea situației. De asemenea, acestora li s-au alăturat pompieri de la ISU Mureș și Bacău.

În noaptea de miercuri spre joi, trei persoane imobilizate au fost evacuate prin efortul pompierilor și personalului de la SAJ și transportate la spitalul din Baraolt.

Decizia de evacuare a populației a fost luată de autoritățile locale și prefectul județului, de comun acord cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pe baza informațiilor primite de la specialiștii în gospodărirea apelor.

ISU Covasna anunța miercuri noaptea că există posibilitatea ca digul de protecție din zonă să cedeze înainte de traversarea în totalitate a viiturii, care este prognozată pe o durată de circa 10 ore.

 

Sursă foto, video: ISU Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.