FOTO/VIDEO Gospodării și drumuri inundate la Barcani și Sita Buzăului
O ploaie torențială a făcut probleme în Barcani și Sita Buzăului marți după-amiaza. Apa a inundat străzi și mai multe gospodării.
La Barcani, principalele probleme ar fi fost cauzate de Pârâul Jacului, spun oamenii locului.
„A plouat vreo trei ore așa, bine de tot. Toate pâraiele au venit la noi pe uliță și ne-a inundat tot. În casă nu a intrat, dar în curte. Nu mai avea mult și intra și în casă, dacă mai ploua. Am avut noroc că s-a oprit ploaia”, a spus tânăra care locuiește în Barcani. Aceasta a precizat că apa a început să intre în curțile oamenilor în jurul orei 15:30.
În același timp, locuitoarea din Barcani spune că nu este prima dată când apa creează probleme oamenilor din zonă.
„Anul trecut s-a mai întâmplat, când s-au săpat drumurile. Doar că atunci nu era asfalt și nu a ajuns chiar în curte, că erau săpăturile. Acum, după ce a turnat asfaltul s-a înălțat (n. red. drumul) și a intrat în curte”, ne-a mai spus aceasta.
Contactat de Observatorul de Covasna, primarul din Barcani nu a vrut să ofere un punct de vedere sau informații de la fața locului.
Probleme, potrivit oamenilor din zonă, sunt și în zona apei numită Pârâiaș din Sita Buzăului, care a ieșit din matcă și a ajuns în 10 gospodării, dar nu a intrat în case.
„Au mai fost cazuri când a fost până în limita sau când a mai ieșit pe stradă, dar niciodată să fim atât de afectați, nu. Sunt total dezamăgită. Niciodată autoritățile nu iau masuri și când se întâmplă una ca asta susțin ca au fost luați prin surprindere”, ne-a spus o siteancă.
Nicolae Stoica, edilul comunei Sita Buzăului, spune că problema inundațiilor a plecat de la același versant ca și în Barcani.
„Avem în jur de 10 gospodării inundate. Da, la un râu, pe strada Pârâiaș. Același versant, jumătate este spre Barcani, jumătate spre Sita. Deci acolo a fost o rupere de nori și de asta este pe ambele localități”, a explicat primarul.
Acesta ne-a mai spus că autoritățile s-au deplasat la fața locului și i-au ajutat pe cetățeni să salveze ce s-a mai putut. Din fericire pagubele sunt doar cele ce țin de domeniul agricol.
„Ne-am deplasat la fața locului cu un excavator, un buldoexcavator și un Duster. Am încercat, am dat o mână de ajutor cetățenilor, să-și mai ridice din mobilier. Am oprit la o casă energia electrică că exista pericolul să ajungă la prize, într-o anexă. Acum apele s-au retras, dimineață o să mergem să îi ajutăm să facă curățenie prin curți. Cea mai mare distrugere e, ce să zic, toată partea de agricole, fânețe și arabil”, a spus primarul Nicolae Stoica, care a precizat că apa nu a intrat în case, ci doar în anexe.
„Situația este sub control, dacă era nevoie solicitam ajutorul ISU, dar nu a fost cazul, deci ne-am descurcat pe surse proprii”, a mai transmis Nicolae Stoica.
Și autoritățile județene spun că problemele, cel puțin la o primă vedere, nu sunt pe atât de grave pe cât s-au înregistrat în noapte de vineri spre sâmbătă în zona Valea Mare – Boroșneu Mic și Saciova.
„Acum am vorbit cu primarul (n.red. din Barcani). Nu este nicio problemă deosebită. Adică nu e mai gravă decât s-a întâmplat în zona Valea Mare. (...) Nu este o problemă de înspăimântat, nu e chiar atât de grav față de cum a fost în celelalte zone. (...) Domnul primar face raportul operativ, îl transmite pe mail azi, mâine dimineață îl predau către echipele care se deplasează oricum în toate comunele care au fost afectate. Am avut un raport operativ inițial, care era numai cu niște terenuri agricole inundate și un zid de sprijin din fața primăriei, care nu era chiar atât de urgent. Toate aceste nenorociri care au venit pe capul nostru se vor identifica și vor fi căutate soluții de sprijin pentru autoritățile locale și pentru oameni”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, prefectul județului Covasna, Iulian Todor.
Sursa foto/video: Facebook.
Iulia Drăghici - Taraș
David Leonard Bularca