ACTUALITATE 16 iulie 2018

FOTO/VIDEO Cum avansează lucrările la DN11B, distrus de inundații

de Iulia Drăghici - Taraș | 1783 vizualizări

Drumul va fi redat circulației în aproximativ 3 luni

Lucrările pe drumul național 11B din județul Covasna, care face legătura dintre localitățile Valea Seacă și Cătrușa, distrus de inundațiile din 30 iunie, au început. În prezent se lucrează la pregătirea albiei. Drumul este în continuare închis.

Estimările Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov arată că ruta va putea fi redată circulației în aproximativ 3 luni.

DN11B, care face legătura între Târgu Secuiesc (CV) și Cozmeni (HR) a fost închis în noaptea de 29 – 30. 06. 2018 după ce pârâul Casin a inundat partea carosabilă în mai multe zone, atât în județul Covasna cât și în județul Harghita. Până în acest moment pe sectoarele afectate de inundații s-au executat doar lucrări care au vizat stoparea extinderii degradărilor prin stabilizarea malurilor.

Ca ruta ocolitoare, autorităție recomandă: DN11B Târgu Secuiesc (CV) - DN11C Bixad (CV) - DN12 Cozmeni (HR) - DN11B Cătrușa (CV). 

Comunicatul de presă al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov despre începerea lucrărilor. 

Sursa: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. 
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.