FOTO Semnalizare rutieră vandalizată pe DN11
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulației
Șoferii care circulă pe DN11, Brașov – Sfântu Gheorghe, au putut fi induși în eroare zilele acestea, pentru că un marcaj rutier din Lunca Câlnicului, din zona unui restaurant și a unei zone rezidențiale în dezvoltare, a fost modificat ilegal. Indicatorul care interzice virajul la stânga pentru conducătorii autovehiculelor care se deplasează pe sensul Brașov – Sfântu Gheorghe a fost vopsit cu vopsea neagă. Polițiștii au deschis dosar penal.
Semnalizarea vandalizată a fost modificată de curând la cererea Poliției Rutiere, pentru că se creau ambuteiaje și erau frecvent accidente din cauza virajelor la stânga, spun reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Polițiștii s-au sesizat joi din oficiu și în urma anchetei au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulației.
„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că marcajul rutier longitudinal axial continuu, de pe DN 11 km. 10+850m, (zona de acces spre restaurantul Fish4Life), a fost modificat în marcaj discontinuu, iar indicatorul care interzice virajul la stânga pentru conducătorii autovehiculelor care se deplasează pe sensul Brașov – Sfântu Gheorghe, a fost vopsit cu vopsea neagră, în acest fel participanții la trafic fiind induși în eroare. Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 339/ 1 C.P”, au informat joi reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov.
Potrivit Codului Penal, „instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, punctează și DRDP Brașov.
Sursă foto: DRDP Brașov.