ACTUALITATE 16 august 2010

Fostul Centru de Plasament Întorsura redevine grădiniță

de Ana Sidon | 466 vizualizări

Clădirea fostului Centru de Plasament din Întorsura Buzăului a trecut, gratuit, în administrarea publică a orașului, printr-un transfer de la Consiliul Județean către Consiliul Local.

În aceste condiții, autoritățile locale intenționează să redea clădirii fosta destinație de grădiniță, astfel încât copiii preșcolari se vor regăsi sub acelați acoperiș, în condiții adecvate.

Potrivit primarului Leca Băncilă, în clădirea fostului Centru vor fi mutate cele cinci grupe de grădiniță care funcționau în patru apartamente.

„Putem da o formă completă și scoatem copiii din mediul impropriu pentru o activitate educativă. CJ le redă grădinița și mulțumim pentru inițiativă”, a spus primarul în cadrul ședinței de CJ care a avut loc săptămâna trecută la sediul Clubului Elevilor din Întorsura Buzăului.

În schimbul acestui transfer, conducerile CJ și a Primăriei Întorsura s-au înțeles că la repartizarea locuințelor ANL care se construiesc în oraș, două apartamente vor fi acordate cu propritate pentru tinerii din Centrul de Plasament, care au 18 ani și nu au locuințe. În prezent, trei astfel de copii din Centru au peste 20 de ani și vor fi tratați cu prioritate la repartizarea apartamentelor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.